ANM anunță un val de caniculă în România! Temperaturi de peste 40 de grade Celsius

ANM anunță un val de caniculă în România! Temperaturi de peste 40 de grade Celsius
ANM anunță un val de caniculă în România! Temperaturi de peste 40 de grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie anunță un val de caniculă în România, cu temperaturi care pot depăși 40 de grade Celsius. Disconfortul termic, conform ANM, va fi accentuat. 

Valul de caniculă își va face apariția, potrivit informațiilor transmise de meteorologii ANM, începând chiar de miercuri, 12 iunie. Joi, 13 iunie, vremea fi foarte caldã, iar disconfortul termic în accentuare.

Indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi, local în regiunile vestice, sudice şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 35 de grade Celsius. Vineri şi sâmbătă – 14 şi 15 iunie – vor fi 37 de grade Celsius în vestul, sudul şi estul teritoriului.  Specialiştii avertizează că, din cauza umidităţii foarte ridicate, se vor resimţi peste 40 de grade Celsius. Important – valul de căldură se va menţine până la sfârşitul săptămânii.

Până în data de 16 iunie, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 28 de grade până la 32 de grade. Apoi, vor marca o scădere ușoară la valori de 30 de grade și ulterior nu vor mai avea variații semnificative. Temperaturile minime vor avea ușoare variații în intervalul 10 – 19 iunie, când se vor situa în medie între 17 și 18 grade, apoi vor coborî la medii de 16 grade. Trebuie menționat că vor fi înrregistrate averse aproape în fiecare zi, mai însemnate cantitativ în intervalele 10 – 12 iunie și 17 – 23 iunie.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!