S-a întâmplat pe bune, după ”Insula Iubirii”! Doi concurenți chiar s-au căsătorit

• Vedete
S-a întâmplat pe bune, după ”Insula Iubirii”! Doi concurenți chiar s-au căsătorit

Medana şi Roby au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la “Insula iubirii”. Cei doi s-au înscris la emisiune pentru a-şi testa iubirea, iar spre deosebire de al altora, finalul lor a fost unul fericit!

Emisiunea care i-a avut pe cei doi protagonişti a fost presărată cu lacrimi, declaraţii de dragoste şi chiar cu o cerere în căsătorie.

Medana şi Robert s-au căsătorit civil imediat după emisiunea Insula Iubirii, apoi au devenit părinţi, iar astăzi vor face şi cununia religioasă urmată de petrecerea de nuntă. Bruneta a publicat câteva fotografii cu ea la coafor, fiind primele imagini din această zi foarte importantă din viaţa lor.

Medana şi Robert au întâmpinat probleme în cadrul emisiunii Insula Iubirii, dar şi-au dat seama că sunt făcuţi unul pentru celălalt, astfel că au mai dat o şansă relaţiei imediat cum s-au reîntâlnit.

Medana, înainte de cununia religioasă

Medana, înainte de cununia religioasă

Erotica Bianca de la ”Insula Iubirii” și-a schimbat silicoanele

Una dintre cele mai HOT ispite de la renumitul show matrimonial ”Insula Iubirii” a ajuns pe masa medicului estetician pentru a treia oară. Bianca Pop a decis că este momentul potrivit pentru o schimbare, un bust mai generos.

”M-am operat a treia oară. Prima dată mi-am pus silicoane de 350, apoi de 485 și acum am vrut ceva mai mare și mi-am pus de 600. Acum, când m-am uitat în oglindă îmi pare rău că nu mi-am pus ceva mai mare, dar sunt mulțumită și cu acestea. În primele 48 de ore m-am simțit rău, dar îmi revin încet, încet. Sunt foarte mulțumită de rezultat”, a declarat Bianca Pop, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!