Anunțul MAI în legătură cu pașapoartele! S-a schimbat programul pentru această vară

Anunțul MAI în legătură cu pașapoartele! S-a schimbat programul pentru această vară

Pentru perioada de vară, programul zilnic de lucru cu publicul la structurile teritoriale de pașapoarte se va desfășura, începând din 24.06.2019, între 08.30 – 18.30, acolo unde volumul cererilor înregistrate impune acest lucru, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„În plan organizatoric, pentru perioada de vară s-a decis ca programul zilnic de lucru cu publicul sa se desfășoare începând din 24.06.2019 între 08.30 – 18.30 la structurile teritoriale de pașapoarte, acolo unde volumul cererilor înregistrate impune acest lucru. În anii trecuți, în perioada de vară se înregistra o creștere semnificativă a numărului de solicitări, dar în prezent au fost implementate măsuri în plan legislativ, dar și organizatoric, care au avut ca scop reducerea aglomerației la ghișee”, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă remis mediafax.ro.

MAI reamintește că a fost implementat un sistem de notificare prin SMS, înainte cu una până la trei luni față de expirarea termenului de valabilitate al pașaportului. Măsura introducerii sistemului de notificare a avut drept scop evitarea situațiilor în care cetățenii își planifică, mai ales în perioada de vară, deplasări în străinătate și constată în ultimul moment că nu pot efectua călătoria respectivă din cauza faptului că le-a expirat pașaportul.

De exemplu, de la începutul anului 2019, au fost transmise 407.192 SMS-uri de notificare (390.749 la nivel național și 16.443 la nivel internațional). În luna aprilie au fost transmise notificări pentru pașapoartele care urmau să expire în lunile iulie, august și septembrie 2019.

O altă măsură luată a fost creșterea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 ani la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani. Pentru a încuraja cetățenii să opteze pentru varianta electronică a documentului de călătorie – cu o valabilitate de 10 ani, o altă modificare legislativă a vizat pașaportul simplu temporar.

Această modificare legislativă prevede că pașaportul simplu temporar, care are o valabilitate de 12 luni, poate fi eliberat mai repede, doar în situațiile prevăzute de lege, cum ar fi motive de sănătate, familiale sau profesionale, atunci când este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic sau atunci când cetățeanul respectiv se află în străinătate și nu mai posedă documente de călătorie valabile şi trebuie să îşi continue călătoria în străinătate sau să îşi reglementeze şederea pe teritoriul unui stat. Fără justificarea urgenței, pașaportul temporar va fi eliberat în termenul prevăzut de lege pentru varianta electronică, respectiv 10 zile lucrătoare.

Potrivit Direcției Generale de Pașapoarte, una dintre cauzele creșterii numărului de solicitări în această perioadă poate fi faptul că, în cursul acestui an, expiră pașapoartele eliberate în anul 2009 (cu termen de valabilitate de 10 ani) și cele eliberate în anul 2014 (cu termen de valabilitate 5 ani).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia