Condamnat pentru viol, un deținut s-a spânzurat în penitenciarul din Târgu Jiu

Un deținut din penitenciarul Târgu Jiu a fost găsit spânzurat în celula în care-și ispășea pedeapsa pentru viol. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, vor efectua cercetarea la fața locului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta, transmite IPJ Gorj.

Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Târgu Jiu, miercuri, în jurul orei 14.00, personalul medical al penitenciarului a intervenit pentru acordarea primului ajutor unui deţinut care s-a spânzurat în camera de deţinere. Astfel, au fost aplicate manevre de resuscitare până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanţă Târgu Jiu, care a preluat procedura, dar în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul, la ora 15.15, scrie rtv.net.

Deţinutul care s-ar fi sinucis este Cosmin Dumitru Cristea-Rostogolea, în vârstă de 40 de ani, din Târgu-Jiu, care a fost preşedintele Asociaţiei „Tinerii Gorjului”. Acesta a fost condamnat pentru viol.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro

Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24

George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24

Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro

Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania