Probleme în căsnicie? Daniela Gyorfi se ceartă cu soțul… de la bani

• Vedete

Daniela Gyorfi și George Tal formează un cuplu din 2006. Relația lor nu a fost ferită de certuri, mai ales că cei doi lucrează împreună, ca artist și impresar, iar discuțiile de la bani sunt și ele la ordinea zilei. 

Este una dintre cele mai deschise vedete din România când vine vorba de subiecte tabu și a vorbit fără nicio problemă despre aceste lucruri. Daniela Gyorfi deși are o viață de cuplu fericită, certurile cu partenerul său, George Tal, nu lipsesc, mai ales că cei doi lucrează împreună.

„George fiind impresarul meu, banii noștri intră în casă în mod egal. El face rost de spectacole, eu cânt. Munca este în echipă. Eu nu vreau vile și palate, vreau să câștig atâția bani cât să nu am grija zilei de mâine. Nu există cupluri fără certuri, și noi spunem câteodată, gata, ne despărțim. El îmi spune că am gura mare. Avem și noi problemele noastre, dar suntem o familie unită”, a declarat artista.

Certurile dintre cei doi se pare că i-a unit și mai mult și au ajuns să aibă o căsnicie armonioasă, din care a rezultat și o fetiță minunată.

„Eu l-am cunoscut în Germania. Faptul că el acolo avea o situaţie, avea şi doi copii din prima căsătorie, eu o aveam aici pe mama… a fost o situaţie puţin complicată. Nu am crezut în relaţia asta. Până la urmă lucrurile s-au aşezat. El a spus să stăm împreună, să vedem dacă ne înţelegem. Ne-am certat, ne-am despărţit. Nu a fost niciun motiv, doar orgoliul amândurora. Suntem două pietre foarte tari. Nimeni nu a crezut în această relaţie”, mărturisea Daniela Gyorfi acum ceva vreme la Antena 1.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!