Câți ani de închisoare face Gheorghe Dincă. Cum încearcă să scape cât mai „ieftin”

Câți ani de închisoare face Gheorghe Dincă. Cum încearcă să scape cât mai "ieftin"

Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, dar spune că nu aceasta a fost intenția lui. Astfel, criminalul vrea să scape cu o pedeapsă mai ușoară. Câți ani riscă, de fapt?

Gheorghe Dincă susţine că le-a lovit pe fete, la furie, fără intenţia de a le ucide şi speră că va fi acuzat de loviri cauzatoare de moarte, infracţiune pentru care pedeapsa pleacă de la 6 ani de închisoare, scrie adevărul.ro.

Citește și: DETALIUL CARE POATE SCHIMBA TOT! CE LE-A CERUT GHEORGHE DINCĂ ANCHETATORILOR

Strategia lui Gheorghe Dincă a fost observată de Tonel Pop, avocatul familiei Luizei. “Este foarte calm. Să ştiţi că omul este foarte inteligent. Aproape la fel de inteligent ca psihologii poliţiei. El are o tehnică bine stabilită, cineva îl învaţă, cred că în timp util, nu ştiu, o să vedem cu cine are el contact, cine îl învaţă. I-am dat o palmă, n-am avut intenţia, dar totuşi s-a lovit cu capul de ciment. Toate s-au lovit aşa întâmplător, el n-a avut intenţia. Vă spun, din punctul meu de vedere încearcă să închidă cazul prin cele două victime, să nu se mai sape, să nu se mai meargă nici în dreapta, nici în stânga”, a spus acesta.

Gheorghe Dincă, 30 de ani în închisoare

Avocatul Adrian Cuculis spune că ideea de a merge pe strategia „loviturilor cauzatoare de moarte” reprezintă poate planul juridic pe care acesta, împreună cu apărătorul său, l-au pus la punct în contextul în care multe probe nu sunt încă coroborate. “Este posibil să vorbim de mai multe victime în acest dosar şi ca prin modul în care furnizează informaţii anchetatorilor să încerce să limiteze ancheta la cele două fete. Evident, susţinând că au fost lovituri cauzatoare de moarte, adică nu a fost intenţia de a ucide, încearcă o reducere a pedepsei. Oricum, în caz de omor deosebit de grav, cum Dincă are peste 60 de ani, el nu mai poate fi condamnat la închisoare pe viaţă, aceasta comutându-se într-o pedeapsă de 30 de ani de închisoare. În cazul în care ar fi condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte ar primi maxim 12 ani, care cumulat cu celelalte infracţiuni, viol urmat de moartea victimei, lipsire de libertate etc. s-ar putea ajunge pe la 20 de ani. Oricum, niciun profesionist în drept nu crede că aici nu a fost vorba de intenţie”, a precizat Cuculis.

Citește și: DEZVĂLUIRI ȘOCANTE! CINE ESTE, DE FAPT, FIICA LUI GHEORGHE DINCĂ ȘI DE CE A FUGIT DIN ROMÂNIA

Cum vrea să scape cu o pedeapsă mai mică

Gheorghe Dincă spune că nu le-a lovit pe cele două fete cu intenția de a le omorî și astfel speră să scape de anii grei de pușcărie. Doar că Dan Antonescu, expertul criminolog. Îl pune la punct. “Ca orice infractor, Dincă încearcă să-şi minimizeze vina şi să o maximizeze pe cea a victimelor. Aşa a ajuns să lase de înţeles că totul a fost un accident, dar tactica nu este una convingătoare. În primul rând şi în cazul Alexandrei, dar şi al Luizei avem un cumul de infracţiuni. E adevărat, cu unele variaţii între cele două cazuri. Avem viol urmat de moartea victimei, lipsire de libertate, viol cu un minor, profanare de cadavre şi lovituri cauzatoare de moarte“, a susținut Antonescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Click.ro
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli