Și noi suntem ăia înapoiați?! Turist american, fotografiat făcându-și nevoile în chiuveta Muzeului de Istorie din Constanța

De-a lungul timpului, turiștii români au fost arătați cu degetul, acuzator, fiindcă nu știu să se comporte și dau dovadă de lipsă de civilizație atunci când ajung pe alte meleaguri. Poate că, în unele cazuri, așa s-a întâmplat – neexistând pădure fără uscături -, însă iată că nu numai noi suntem ”înapoiați”. O întâmplare incredibilă s-a petrecut în incinta Muzeului de Istorie din Constanța, iar în centrul atenției s-a aflat… un turist american.

Turistul respectiv a considerat că este ”normal” să își facă nevoile într-o chiuvetă a Muzeului de Istorie din Constanța, iar cineva a fost pe fază și l-a fotografiat în plină ”acțiune” revoltătoare. Apoi a postat fotografia în mediul online, alăturând și un mesaj sugestiv.

”Unde sunt cei care sustin ca in alte tari civilizatia e la cote maxime? Constanța, România 30.08.2019. Da, își face nevoile în chiuvetă. Și chiuveta era fix la 1 m de wc. Si asta se întâmplă în Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța. Și da, este un turist american dintr-un grup sosit astăzi la Constanța, căruia nu-i pasă de absolut nimic. Își face nevoile unde vrea el.  L am luat la întrebări în engleză, m a ignorat complet. Am chemat gardianul, a vrut sa-l pună să spele. Nici măcar nu l a băgat in seamă.  Cam acesta este nivelul de nesimțire a unora care ne vizitează orașul. Later edit – cine susține ca fotografia este fake, se poate suna la Muzeul de Istorie si Arheologie Constanța și vi se poate confirma incidentul”, este mesajul postat în mediul online de un internaut revoltat. 

Turist american, surprins în timp ce își face nevoile într-o… chiuvetă a Muzeului de Istorie din Constanța

Bineînțeles, internauții au reacționat: ”Crezi ca peste hotare nu sunt nesimtiti? Ce tot atat ne comparam cu ei. La ei sunt putini de genul dar de o suta de ori mai nebuni si sunt trantiti la pamant in secunda doi, iar la noi sunt de o suta de ori mai multi nesimtiti dar pentru ca sunt prosti, nu nebuni -probleme cu capu- si nu le face nimeni nimic. Asta e diferenta”, ”rebuia dat afara din muzeu și amendat nu doar certat. ?”, ”Nu ne mai surprinde”, ”Păcat ca nam fost acolo îl spălăm cu o găleată”, au fost câteva dintre comentariile postate în dreptul respectivei fotografii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!