Uraganul Dorian va ajunge și în Europa! Se anunță prăpăd la mijlocul săptămânii viitoare

Uraganul Dorian va ajunge și în Europa! Se anunță prăpăd la mijlocul săptămânii viitoare

Uraganul care a devastat Bahamas şi a lovit sudul Statelor Unite (Florida, Carolina de Sud şi de Nord) va ajunge, la mijlocul săptămânii vitoare, la destinaţia finală: Europa! 

Deşi sună greu de crezut, uraganul ar călători de-a latul Oceanului Atlantic, moment în care îşi va pierde mult din capacitate şi din caracteristicile de uragan, ajungând retrogadat la stadiul de simplă furtună, informează wetter.de

Ajuns în apropierea continentului nostru, Dorian îşi va fi pierdut puterea, anunţă meteorologii, fiind nu mai mult de o furtună, un ex-uragan. Paradoxal, venirea uraganului ar putea aduce o vreme călduţă, de început de toamnă în unele părţi ale Europei.

Puterea uraganelor depinde de cât de mult suflă vântul în atmosfera superioară. Atunci când vântul lipseşte în acea porţiune de atmosferă, uraganele au o putere disproporţionată. Pentru că nu există mişcare nici deasupra dar nici sub uragan, imensa furtună aproape că stă pe loc, ceea ce duce la distrugeri precum cele văzute în Bahamas în timpul acestei săptămâni.

Însă, cu cât uraganul avansează spre nord, cu atât se mişcă mai repede, ceea ce îi scade din putere – o dată ce părăseşte apele calde din zona tropicală, el devine mai slab şi îşi pierde caracteristicile de furtună tropicală şi devină o furtună obişnuită.

Coform modelelor meteorologilor, Dorian va ajunge în zona Europei de nord (Scandinaviei) la mijlocul săptămânii următoare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Balerina i-a zăpăcit definitiv: „Ești reală? Zeițo!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cristina Cioran, dezvăluire neașteptată despre plecarea din România: „Mă abțin! Nu cred în limite”
Click.ro
Cristina Cioran, dezvăluire neașteptată despre plecarea din România: „Mă abțin! Nu cred în limite”
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
Digi 24
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Lumina artificială pe timp de noapte din casă, cel mai mare inamic al sănătății. Cum este afectată inima
Gandul.ro
Lumina artificială pe timp de noapte din casă, cel mai mare inamic al sănătății. Cum este afectată inima
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!