Un bucureștean a fost arestat după ce și-a transformat mașina într-o bombă pe roți!

Un bucureștean a fost arestat după ce și-a transformat mașina într-o bombă pe roți!

Un bărbat din Bucureşti care avea în maşină un amestec pirotehnic de jumătate de kilogram a fost arestat pentru 30 de zile. El este cercetat şi pentru că ar fi sustras plăcuţele de înmatriculare ale unui autoturism şi a condus deşi nu deţine permis, potrivit news.ro.

”În data de 22 august, în jurul orei 03.30, poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie au observat un tânăr care prezenta un comportament suspect. L-au legitimat şi au verificat şi interiorul autoturismului cu care se afla, unde au găsit un obiect ce le-a ridicat suspiciuni şi care părea a fi confecţionat artizanal. Bărbatul de 29 de ani a fost condus la audieri, autoturismul în cauză, precum şi obiectul care a ridicat suspiciuni fiind ridicate în vederea cercetării”, a anunţat, joi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că cercetările au fost preluate de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale, bărbatul fiind acuzat de mai multe infracţiuni.

”În urma constatării fizico-chimice s-a stabilit că obiectul, în greutate de cca. 500 de grame, conţinea un amestec pirotehnic”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

De asemenea, în noaptea de 16/17 august, prin demontare, bărbatul ar fi sustras plăcuţele de înmatriculare ale unui autoturism parcat pe raza Sectorului 6. De asemenea, vineri, 23 august a.c., în jurul orei 11.00, bărbatul ar fi condus un autoturism pe mai multe străzi din Capitală, fără a poseda permis de conducere.

În plus, la data de 04 septembrie, prin scoaterea din funcţiune a sistemelor de siguranţă aplicate pe obiectele de la vânzare, ar fi sustras bunuri din două magazine de pe raza judeţului Ilfov, respectiv de pe raza Sectorului 6 al Capitalei.

Miercuri, 11 septembrie, a fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului, acesta fiind depistat şi condus la audieri.

Joi bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro
„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul considerat „vampirul energetic” al toamnei. Consumă într-un minut cât 250 de becuri aprinse simultan
Gandul.ro
Electrocasnicul considerat „vampirul energetic” al toamnei. Consumă într-un minut cât 250 de becuri aprinse simultan
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!