Meteo 13 septembrie 2019. ANM: vremea în România sâmbătă şi duminică

Meteo 13 septembrie 2019. ANM: vremea în România sâmbătă şi duminică

Meteo 13 septembrie 2019. Astăzi, vremea se mai încălzeşte puţin făţă de ziua precedentă şi vom avea temperaturi maxime cuprinse între 25 şi 32 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în vestul Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului. După-amiază în nord, nord-est şi la munte sunt posibile ploi de scurtă durată.

Noaptea cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 4 şi 20 de grade, cu cele mai mici valori în depresiunile Carpaţilor Orientali. În timpul nopţii şi dimineaţa, în depresiuni sunt condiţii de ceaţă.

Vremea va fi frumoasă și în București, cu cer senin şi vânt slab şi moderat. Sâmbătă, vremea se menţine călduroasă şi vom avea temperaturi maxime de 30 de grade. Duminică, temperaturile mai scad puţin, iar maximele zilei vor fi de 25 de grade, valori normale pentru această perioadă a anului.

Cum va fi vremea pe litoral

Pe litoral vom avea parte de o vreme caldă, cu cer senin şi temperaturi maxime de 28 de grade. Vântul poate avea uşoare intensificări. Minimele nocturne vor fi de 16 grade.

Vremea se răcește sâmbătă, în nord, nord-est şi la munte, acolo unde sunt posibile și ploi de scurtă durată. În restul ţării, vremea va fi caldă, cu temperaturi mai mari decât normalul perioadei. Duminică vor fi înregistrate temperaturi mai scăzute, astfel că vom avea minime cuprinse între 5 şi 17 grade.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!