Cu cât se vor scumpi gazele naturale în această iarnă. Ce spune expertul: ”Până și preșul reglementat…”

Preţul la BRM, pentru T1 2020, este de 25 de euro pe MWh, iar pentru bursele din Olanda şi Viena, cotaţiile sunt de aproximativ a 20 de euro pe MWh, de unde rezultă că gazele româneşti vor continua să fie mai scumpe şi în această iarnă cu circa 5 euro pe MWh, a declarat Aura Săbăduș, expert ICIS.

„Începând cu luna mai, preţul gazelor pe piaţa din România a fost mai mare decât cel de pe pieţele internaţionale cu 9 euro pe MWh, în medie. Până şi preţul reglementat, cel care se doreşte a fi mic, populist, a fost mai mare decât cel de pe bursele europene”, a afirmat aceasta.

Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, spune că OUG 114 a dus la dispariţia unor cantităţi importante de gaze de pe piața liberă, ele înreptându-se spre cea captivă.

„Preţurile gazelor au crescut, de aici şi nevoia de importuri masive, acestea fiind competititve faţă de cele ale pieţei interne. Preţurile de pe piaţa gazelor naturale au o tendinţă de aşezare, mai ales din perspectiva exploatării unor rezerve din Marea Neagră. Până atunci, vom înregistra pusee de creştere, în funcţie de consum, care nu vor avea explicaţie”, a conchis acesta.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro

Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24

George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24

Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro

Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania