Familiile victimelor decedate în Ialomița ar putea primi despăgubiri de milioane de euro

Familiile victimelor decedate în Ialomița ar putea primi despăgubiri de milioane de euro

Un accident cumplit a avut loc sâmbătă dimineață, în Ialomița. Zece oameni şi-au pierdut viaţa într-o secundă de neatenţie a unui șofer de TIR care a intrat, în plin, într-un microbuz care circula regulamentar.

Un microbuz cu angajate ale Mega Image a fost spulberat de un TIR scăpat de sub control. Şoferul microbuzului, dar şi şoferul TIR-ului, precum şi opt femei aflate în microbuz, au murit pe loc în urma cumplitului accident.

Victimele din microbuzul lovit puternic de TIR se duceau către muncă, făcând naveta în fiecare zi către un cunoscut supermarket din București. Cum accidentul s-a petrecut înainte cu puțin timp ca femeile să intre în tură, potrivit legii, acesta ar putea fi încadrat drept accident de muncă.

Iar rudele femeilor decedate ar putea cere, prin intermediul unei firme de asigurări, despăgubiri în valoare de cinci milioane de euro, împărțiti familiilor victimelor. Banii ar putea fi obținuți prin negociere sau prin instanță, potrivit observator.tv.

Primarul din satul Munteni Buzău a declarat zile de doliu în memoria victimelor

Primarul din Munteni Buzău a declarat mai multe zile de doliu, iar un localnic a făcut un apel emoționant pe Facebook, unde i-a îndemnat pe oameni să aducă buchete de flori pentru a decora arcada de la intrarea în localitate în memoria victimelor.

“Muntenaşi şi nu numai. Maine, 6 octombrie, începând cu ora 07.00 cine doreşte poate contribui cu un buchet de flori. Flori care vor decora arcada de la intrarea în comună, în memoria celor care şi-au pierdut viaţa iîn urma tragicului accident. Haideţi să împodobim cu multe flori acea arcadă ca atunci caâd vor veni pentru ultima dată acasă să-i primim cu respect”, a scris localnicul pe cunoscuta rețea de socializare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!