A mers în pădure și a avut parte de un șoc. Ce a descoperit un brașovean

A mers în pădure și a avut parte de un șoc. N-o să-ți vină să crezi ce a descoperit un brașovean.

Cunoscător și pasionat de culesul ciupercilor, dar și de prepararea lor, Marius Sorin Sav a avut parte de cea mai grozavă experiență. Bărbatul a mers în pădure și a găsit trei hribi uriași. Atunci când le-a povestit apropiaților de descoperirea făcută, nimeni nu l-a crezut.

Ba chiar, prietenii au început să glumească pe seama lui și au spus că nu sunt reali.

„Sâmbătă i-am găsit, în Poiana Brașov, iar duminică după amiaza i-am gătit. Exact trei bureți am găsit, nimic mai mult, Pe cel mare nici nu am putut să îl cântăresc, cu cântarul de bucătărie. M-am urcat pe cântarul mare, apoi l-am luat în brațe, și am făcut diferența. Avea undeva la 5,7 – 5,8 kg.

Cel mare va sfârșit într-o zacuscă, iar pe ceilalți i-am congelat, după o rețetă proprie. Nu se congelează direct, că după ce îi scoți nu mai sunt buni de nimic. Îi prepar termic în unt sau cu ulei de măslină. Am învățat asta de la italieni, și numai pe varianta asta mă duc”, își dezvăluie secretele culinare brașoveanul”, a povestit Marius Sav, pentru newsbv.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Marcel Ciolacu ar fi renunțat la nunta cu Sorina Docuz după scandalul ținutelor de lux de la botezul copilului lui Alfred Simonis
Click.ro

Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis
Digi 24

Măsuri disperate în Rusia, după ce Ucraina a aruncat în aer centrele de date. Decizia luată de cel mai mare furnizor de internet
Digi24

Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Tucker Carlson susține că prim-ministrul Israelului, Netanyahu, face presiuni asupra lui Trump pentru a lansa un atac nuclear asupra Iranului. „Bibi îl sună în fiecare zi pentru asta”. Ce oficiali americani s-ar opune planului
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania