Mihai Călinescu, românul angajat la Amazon care a ajuns să doarmă pe străzi

Mihai Călinescu, românul angajat la Amazon care a ajuns să doarmă pe străzi
Mihai Călinescu, românul angajat la Amazon care a ajuns să doarmă pe străzi

Ca mulți români, Mihai Călinescu a plecat în Marea Britanie, în 2015, pentru a câștiga mai mulți bani și pentru a trăi ceva mai bine. Începutul a fost promițător. A avut șansa de a lucra la Amazon și se părea că destinul îi este favorabil. Numai că acum trece printr-o perioadă cruntă, a ajuns pe străzi și nu reușește să își mai găsească un loc de muncă.

Drama românului a început atunci când și-a rupt piciorul. Spre surprinderea sa, a primit o veste tristă. Nu putea primi beneficiile medicale pe care le aștepta. Și nici îngrijirile medicale. Compania i-a transmis lui Mihai că nu este eligibil să solicite ajutor, iar viața sa s-a transformat într-un coșmar.

A fost nevoit să doarmă prin trenuri

Mihai Călinescu a fost nevoit să-și părăsească locuința în chirie pe care o avea în cartierul Nechelles, din orașul Birmingham.  Are 29 de ani și își amintește că a petrecut zile în șir trăind… în trenuri și pe platforme feroviare sau prin gările din rețeaua West Midlands.

„În felul acesta am avut un loc sigur în care să dorm și în care să mă mențin cald. Aș merge prin toată țara prin rețeaua de căi ferate, sărind din tren în tren. La sfârșit de zi, obșinuiesc să cobor din tren și să dorm pe o platformă până când rutele matinale pornesc din nou. Am făcut asta timp de trei zile. Am dormit în gara Wolverhampton și la Valea Lichfield Trent. Am început să călătoresc mult cu trenurile în rețeaua Birmingham și apoi am mers în jurul regiunii”, povestește Mihai Călinescu, conform playtech.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!