Cozmin Gușă explică motivul pentru care a intrat în PSD: ”Asta o să-i aducă Vioricăi Dăncilă câteva puncte, ca să intre în turul doi cu Klaus Iohannis”

Cozmin Gușă explică motivul pentru care a intrat în PSD: ”Asta o să-i aducă Vioricăi Dăncilă câteva puncte, ca să intre în turul doi cu Klaus Iohannis”

Cozmin Gușă, patronul Realitatea TV, s-a înscris în PSD. El a semnat ieri adeziunea la organizația din Sectorul 1 a formațiunii, iar acum explică motivul pentru care a făcut asta. 

Gușă speră ca întoarcerea sa în PSD să o ajute pe Viorica Dăncilă să intre în turul doi, în detrimentul lui Dan Barna.

”Am intrat în PSD pentru că, așa cum am spus, e singurul partid de stânga de tip ne-securistic. Este opțiunea mea de-o viață și m-am gândit mult la ea în ultimul timp, să fac din nou politică. Eu m-am programat pentru 10 ani, de la 50 la 60 de ani”, a spus Gușă într-un interviu acordat ziarului Libertatea.

De asemenea, acesta susține că vrea să reformeze partidul, precizând că a criticat până acum nu PSD-ul, ci oamenii care făceau rău PSD-ului.

”După cum s-a văzut, cel puțin în cazul lui Dragnea am avut dreptate”, a completat el pentru aceeași sursă.

Cozmin Gușă spune prin înscrierea sa în partid vrea să mobilizeze acele organizații care încă nu s-au hotărât să o sprijine pe Viorica Dăncilă, pentru că ”este esențial” ca Dan Barna, de la USR, să nu ajungă în turul doi.

”Treaba cu CNA-ul nu are nicio legătură cu înscrierea în PSD. Are legătură cu jocurile politice de pe partea stângă și cu jocul din turul doi al alegerilor prezidențiale. Prin intrarea mea în PSD am sugerat că e mai convenabil să rămâi în PSD, pentru un posibil proiect de reformă viitoare, decât să iei drumul Pro România, care, atâta timp cât este condus de Ponta, e un partid de tip securistic.
Pentru mine este esențial să nu intre în turul doi Dan Barna, pentru că politica pe care o face nu are legătură cu interesul național. Având în vedere că erau câteva organizații PSD nehotărâte să tragă în aceste alegeri cu Viorica Dăncilă, organizații foarte apropiate de mine, cred că intrarea mea în PSD o să le mobilizeze”, a explicat Cozmin Gușă

”Asta o să-i aducă Vioricăi Dăncilă câteva puncte, să poată trece peste Dan Barna și să intre astfel în turul doi cu Klaus Iohannis”, consideră analistul politic.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!