Detaliul observat de toată lumea! Ce s-a văzut în zona intimă a Biancăi Drăgușanu

Bianca Drăgușanu s-a ”prezentat” în fața admiratorilor într-un costum de baie care le-a ”aprins” imaginația”. Un roșu pasional, o atitudine sexy și un detaliu care i-a făcut să nu se mai dezlipească de fotografie.

Dar nu este prima oară când se întâmplă așa ceva, iar vizitatorii paginii de Instagram a Biancăi au avut cu ce să se… delecteze. Costumul de baie – compus din două piese  -a încercat, ”din răsputeri” să ascundă câte ceva, numai că a reușit cu foarte mare greutate, iar fanii Biancăi au urmărit, cu privirea, detaliile apetisante. Bianca este în formă, transmit fotografiile, iar vedeta a dorit să scrie și câteva cuvinte sugestive.

”Buenos Dias Amor” – ”Bună ziua, dragoste”, a scris Bianca Drăgușanu, arătând că este mai îndrăgostită ca niciodată, iar culoarea roșie a costumului de baie a fost aleasă… intenționat.

Bianca Drăgușanu, o fotografiie care a ”aprins” imaginația admiratorilor

Bianca Drăgușanu se gândește la nuntă

După căsătoria eșuată cu Victor Slav, Bianca Drăgușanu a decis să își unească destinul cu cel al lui Alex Bodi. Cert este că, în ciuda neînțelegerilor sau a obstacolelor, cei doi nu pot sta departe unul de altul.

”Noi avem o relație, oricum, foarte spumoasă. Fiecare zi din viaţa noastră este diferită, palpitantă, incitantă, excitantă. E cu de toate. Suntem din foarte multe puncte de vedere, foarte asemănători şi asta poate că nu este un lucru foarte bun. El mă întrece pe mine la orice: de la capitolul haine şi pantofi, până la capitolul orgoliu. De fiecare dată când ne-am despărţit, eu tot timpul am zis „Gata. Punct. La revedere”. Noi nu ne-am despărţit ca să ne împăcăm vreodată, noi ne-am despărţit ca să ne depărţim, dar de fapt, timpul şi faptele ne-au demonstrat că nu putem trai unul fară celălalt. (…) De aia mă iubeşte. Nu poate trăi fără mine. A încercat de câteva ori, dar nu a reuşit”, a spus Bianca Drăgușanu în urmă cu câteva luni la Antena Stars.

Cât despre nunta mult așteptată, dar și o posibilă sarcină în viitorul apropiat, Bianca nu ar spune ”Nu!”. Blondina însă planifică ceremonia religioasă pentru începutul anului viitor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
Click.ro
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!