Richard Gere, tătic pentru a treia oară, la vârsta de 70 de ani

Celebrul actor Richard Gere va devenit tătic pentru a treia oară, în ciuda vârstei înaintate, 70 de ani. Alejandra Silva, soția lui care are 36 de ani, a rămas însărcinată cu al doilea copil al cuplului. Asta la doar nouă luni după ce născuse.

Alejandra Silva este însărcinată deja în trei luni, astfel că micuțul va vedea lumina zilei în primăvară. Geremai are un fiu, Homer James Jigme, de 20 de ani, din căsnicia cu actriţa şi fotomodelul şi actriţa Carey Lowell, care a durat din 2002 până în 2013.

Alejandra mai are şi ea un fiu, Albert, în vârstă de 6 ani, din căsnicia cu magnatul minier Govind Friedland. Alejandra a născut primul copil împreună cu Gere în februarie, anul acesta.

Richard Gere și Alejandra Silva s-au cunoscut în 2014

Gere şi Silva s-au cunoscut în 2014 la Positano, Italia, într-un din hotelurile pe care ea le gestiona pe atunci. S-au căsătorit în 2015, iar la nuntă au venit mai mulţi călugări tibetani. Richard Gere e budist, iar Alejandra, care s-a născut catolică, a trecut şi ea la budism. În 2018, însuşi Dalai Lama a binecuvântat pântecul Alejandrei. “Sunt cel mai fericit om din univers şi cum n-aş putea fi”, a declarat Richard Gere pentru ¡Hola

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Click.ro

Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24

Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24

Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro

A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania