„Câinii” pierd teren în lupta pentru play-off: „Este dificil dar mai avem multe meciiuri!”

„Câinii” pierd teren în lupta pentru play-off: „Este dificil dar mai avem multe meciiuri!”

Condamnați la victorie pentru a nu pierde teren în lupta pentru play-off, Dinamo București nu a reușit decât o remiză albă pe teren porpriu în duelul din epilogul rundei a XVI-a a Ligii 1 cu CFR Cluj.

Partida dintre „câini” și campioană a fost una modestă din toate punctele de vedere. Dacă CFR Cluj a părut mulțumită cu scorul de 0-0, punctul obținut menținându-i pe ardeleni pe primul loc în Liga 1, în schimb a surprins jocul fricos al „alb-roșilor” care au părut că se mulțumesc doar să nu piardă acest meci.

De altfel, lipsa de cuuraj a jucătorilor dinamoviști a fost taxată din plin de Dusan Uhrin jr. la finalul partidei.

„În prima repriză am jucat bine, am avut ocazii, ne-am creat două şanse mari, dar în a doua repriză a început să ne fie frică de rezultat şi nu am mai jucat atât de bine. A fost un meci dificil pentru noi, pentru că CFR este o echipă foarte bună. Nu voiam să pierdem, era important pentru noi. Cred că egalul este un rezultat echitabil pentru toată lumea. Sper ca meciul viitor să jucăm mai bine. Cu siguranţă este dificil să prindem play-off-ul, dar mai avem multe meciuri. Trebuie încet, încet să ducem echipa mai sus. Fiecare meci este dificil, dar acum trebuie să ne concentrăm să câştigăm fiecare meci în parte şi să urcăm în clasament. Am avut un spirit bun, am reuşit să facem egal cu CFR, când aproape toţi din faţa noastră au pierdut în faţa lor. Acest lucru e foarte important pentru noi. Sigur, trebuie să jucăm mai bine, dar cred că avem şanse mari să fim acolo”, a declarat Dusan Uhrin jr., antrenorul principal al formației Dinamo București.

După acest rezultat, „câinii” au rămas pe locul 9 în Liga 1 cu 21 de puncte, la cinci puncte de locul 6 ocupat de Gaz Metan Mediaș. De partea cealaltă, CFR Cluj este lider în Liga 1 cu 31 de puncte, cu două puncte peste Viitorul și trei peste Astra și Universitatea Craiova.

Rezultate etapa a XVI-a Liga 1

Astra Giurgiu – FC Voluntari 1-0
FC Hermannstadt – Viitorul Constanța 1-1
Academica Clinceni – Poli Iași 1-0
Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova 1-1
FC Botoșani – FCSB 0-2
Sepsi OSK- Gaz Metan Mediaș 0-1
Dinamo București – CFR Cluj 0-0

Clasament Liga 1

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ultima imagine cu Mădălina Apostol în viață. Detaliul care a ieșit la iveală în poză
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Click.ro
Valerie Lungu a izbucnit la Asia Express: „Nu vreau să mă simt ultima săracă”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
Gandul.ro
Natalia Bârlădeanu, în vârstă de 10 ani, este campioană mondială în Statele Unite la artele spectacolului. Celebra academie de Teatru și Film din New York i-a oferit o bursă
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!