Povestea tulburătoare a lui ‘nea Gheorghe. Are picioarele amputate, iar soția lui e surdă. Ce i s-a întâmplat după ani de sărăcie cumplită. În doar 12 zile, viața lui s-a schimbat radical

Cu 12 zile în urmă, un român rămas fără picioare a fost descoperit, de oameni su suflet, într-o ”casă” aflată în pericol de prăbușire. Acum, prin eforturi susținute, bărbatul respectiv se poate bucura de o casă, în adevăratul înțeles al cuvântului, și de un cărucior cu rotile. 

Povestea sa, de-a dreptul emoționantă, i-a sensibilizat pe internauți, iar cei care l-au ajutat să trăiască în ”normalitate” au postat și un mesaj sugestiv pe pagina de Facebook. Omul a trăit ani de-a rândul într-o sărăcie cumplită, neavând nici curent electric sau căldură. Mai mult, soția bărbatului are la rândul ei probleme medicale, fiind fără auz.

”Am reușit.

După ani de zile în care au trăit într-o sărăcie cumplită, în frig, fără lumină sau căldură, dintr-un om lipsit de demnitate cu picioarele amputate și resemnat cu viața lui mizeră, iar soția este fără auz, Astăzi, după 10 zile de muncă grea, i-am redat demnitatea, speranța și șansa la o viață mai bună! Asta datorită vouă, TU care citești aceste rânduri aici pe Casa Share, ai dăruit din puținul tău sau chiar un simplu Share și împreună i-am schimbat viața acestui om și soției lui care nu aude! The Jack mulțumim mult pentru susținere! Vă mulțumesc tututor și nu știu cum să vă transmit bucuria acestor bătrâni! Trimite un Sms la 8844 cu mesajul CASA și astfel ne puteți susține cu 2€/lunar să salvăm și alte suflete chinuite. Casa share schimbă vieți!❤️???”, a fost mesajul postat pe pagina de socializare. 

Atunci când a fost descoperit, bărbatul se afla la limita subzistenței, iar viața lui era o dramă cotidiană.

”Cutremurător în ce condiții trăiesc acești bătrâni, în anul 2019 într-o țară Europeană! Bătrânul are picioarele amputate și merge în mâini, iar bătrâna este surdă!! Trăiesc într-o cociabă de pământ, unde abia te întorci înauntru!! Curent, apă nu au, iar mâncarea o fac la un ceaun pe niște pietre afară! Chiar și eu, care văd zilnic zeci de cazuri, am fost răvășit să văd în ce condiții de umilință și sărăcie trăiesc acești bătrâni!!???= I-am întrebat: iarna ce faceți? Stăm și ne uităm pe geam că nu putem ieși afară!”, a fost mesajul inițial postat în mediul online.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Click.ro
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Gandul.ro
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute