Elevii din Constanța, nemulțumiți de negocierile de la minister pe tema decontării transportului

Elevii din Constanța, nemulțumiți de negocierile de la minister pe tema decontării transportului

Asociația Elevilor din Constanța, care a pichetat vineri sediul Ministerului Educației, este nemulțumită de rezultatul discuțiilor purtate cu ministrul Monica Anisie pe tema decontării transportului pentru elevii din mediul rural. Asociația amenință cu proteste.

Reprezentanți ai Asociațiilor Elevilor din București și Constanța au pichetat, vineri, sediul Ministerului Educației, cerând rezolvarea problemei gratuității transportului elevilor din mediul rural. După ce au stat două ore în fața instituției, aceștia au fost primiți de ministrul Educației, Monica Anisie, la discuții, care s-au terminat, potrivit elevilor, fără a se ajunge la o înțelegere.

Elevii îi cer ministrului să susțină neconstituționalitatea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului care elimină posibilitatea de subvenționare a transportului județean pentru elevii din mediul rural.

„Astăzi, AEC și AEBI au pichetat Ministerul Educației și Cercetării, cu scopul de a obține din partea ministrului educației un punct de vedere în susținerea neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019 care lasă elevii din mediul rural fără transport județean. Din păcate, observăm un tipar în atitudinea guvernanților, aceasta fiind mimarea unui dialog, iar la auzul problemelor cu care se confruntă elevii, decidenții dau din umeri, spunând că nu pot face nimic sau încercând să întârzie rezolvarea problemei. Discuția de astăzi nu a avut niciun rezultat, nimeni nu și-a asumat rezolvarea problemei. În acest sens, AEC dă termen până luni, 25 noiembrie, reprezentanților Guvernului, să soluționeze această problemă. În caz contrar, vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că elevii sunt respectați, iar drepturile lor protejate”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Asociației Elevilor din Constanța.

În cazul în care situația nu se rezolvă, iar ministrul Educației nu se alătură inițiativei lor, elevii iau în calcul organizarea unor proteste.

Una dintre modificările aduse de OUG 51/2019 a fost scoaterea transportului județean din sfera serviciilor publice și eliminarea, astfel, a posibilității autorităților de a subvenționa transportul județean pentru elevii din mediul rural.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Click.ro
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut dupa injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli