O angajată a Primăriei a fost atacată de un bărbat cu probleme psihice. Femeia a ajuns la spital

O angajată a Primăriei a fost atacată de un bărbat cu probleme psihice. Femeia a ajuns la spital
O angajată a Primăriei a fost atacată de un bărbat cu probleme psihice. Femeia a ajuns la spital

O asistentă socială a Primăriei Borșa, județul Cluj, a fost atacată cu un cutter, miercuri, în sediul instituției, de un bărbat cu probleme psihice, care i-a tăiat hainele în zona umărului stâng și a rănit-o la mână și pe piept. Acesta solicitase Primăriei să intervină ca el să meargă la spital.

Reprezentanții IPJ Cluj au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că agresorul a fost prins.

„Un bărbat a tăiat îmbrăcămintea de la nivelul umărului stâng a unei angajate a Primăriei Borșa, folosind, se pare, un cutter, în urma unei discuții pe care au avut-o în sediul Primăriei. Bărbatul este din comuna Baciu, iar victima este din Borșa”, au spus reprezentanții IPJ Cluj.

Primarul comunei Borșa, Maria Secară, a declarat, la rândul său, pentru MEDIAFAX că, în urmă cu o săptămână, bărbatul ar fi venit la Primărie foarte nervos pentru că angajații de la Spitalul de Boli Psihice din Borșa, unde acesta fusese internat cu ani în urmă, nu îi permit accesul în instituție pentru a discuta cu un doctor.

„A intrat atunci la mine în birou, mi-a fost frică pentru că avea o privire care nu era în ordine și am sunat la spital ca să îl primească. S-a liniștit și a plecat iar miercuri dimineață a revenit și a atacat-o pe asistenta socială a Primăriei care a încercat să îl întrebe ce a rezolvat la spital. Bărbatul s-a năpustit asupra ei și i-a tăiat cu o lamă ambele pulovere, iar aceasta s-a ales cu zgârieturi la mână și pe piele în dreptul inimii. Probabil acolo a vrut să o lovească, pentru că a spus că trebuie să omoare pe cineva ca să aibă un acoperiș deasupra capului. Asistenta noastră este în ordine, a fost foarte speriată, a fost la medic și la IML”, a spus Maria Secară.

Potrivit acesteia, după atac bărbatul a fugit și s-a oprit în fața postului de poliție din Borșa, unde i-a așteptat pe polițiștii care l-au dus la audieri. Ulterior, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru lovire sau alte violențe și distrugere.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!