Acasă » Știri » Accident grav în județul Giurgiu. Două mașini au luat foc după impactul violent

Accident grav în județul Giurgiu. Două mașini au luat foc după impactul violent

De: Alexandru C. 08/12/2019 | 10:46
Accident grav în județul Giurgiu. Două mașini au luat foc după impactul violent
Accident grav în județul Giurgiu. Două mașini au luat foc după impactul violent

Un accident grav s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 05.00, în județul Giurgium. Pe DJ 601, în localitatea Malu Spart, două autoturisme au intrat în coliziune, iar impactul a fost devastator.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulantă de la Serviciul Județean de Ambulanță.  În momentul sosirii la locul evenimentului, cele două autotursime se aflau în afară părții carosabile, una peste cealaltă, și ardeau. Au ars materialele combustibile ale autoturismelor și alte obiecte din interior.

Cei cinci pasageri s-au autoevacuat chiar înainte de izbucnirea focului. Echipajul Smurd a acordat primul ajutor uneia dintre pasagere, care era conștientă, cu traumatism cranio cerebral, apoi au transportat-o la Spitalul Universitar din București. Un al doilea pasager a fost preluat de echipajul SAJ.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×