Alina Mădălina a fost arestată! E halucinant ce au descoperit polițiștii despre fata simplă, de la țară, frumușică și plăpândă

Alina Mădălina a fost arestată! E halucinant ce au descoperit polițiștii despre fata simplă, de la țară, frumușică și plăpândă

Alina Mădălina Idriceanu, profesoara contrabandistă a fost arestată și condamnată la 6 ani și 6 luni de închisoare, pentru proxenetism, trafic de minori și pornografie infantilă.

Curtea de Apel Iași a decis arestarea acesteia, ca urmare a cererii de extrădare, formulată de un Tribunal din Italia. Cu toate acestea instanța a dispus amânarea extrădării ei, până la ispășirea pedepsei din România, însă nu mai devreme de împlinirea vârstei de un an a fetiței sale. Așadar, ea o să rămână, pentru moment, într-un penitenciare din România. (CITEȘTE ȘI: BĂRBATUL DE 46 DE ANI CERCETAT ÎN ITALIA PENTRU PROXENETISM A FOST PRINS DE POLIȚIȘTI ÎN TIMIȘ)

În ultimul an Alina Mădălina Idriceanu a șocat lumea și a ținut prima pagină a ziarelor cu toate faptele penale, grave pe care le-a făcut. În contrast cu aliura inocentă și vârsta fragedă, blonda are la activ o mulțime de fapte greu de imaginat. În România are un dosar penal pentru contrabandă, iar în Italia este condamnată pentru proxenetism, trafic de minori și pornografie infantilã.

Recent a fost reținută, iar apoi arestată pentru 30 de zile. Intenția inițială era ca ea să fie extrădată, însă s-a hotărât rămânerea în România, pentru moment.

Șefă de bordel în Italia

Alina Mădălina Idriceanu a reușit să contrazică toate stereotipurile. Dacă ea părea o fată simplă, de la țară, frumușică și plăpândă, care nu poate să facă rau nimănui, a demonstrat ca e capabilă de lucruri oribile, la care nu se aștepta nimeni. A reușit să  convingă o tânără de 17 ani să meargă cu ea în Italia, iar acolo a băgat-o într-un bordel, pe care îl conducea împreună cu doi italieni. Din fericire, fata a reușit cumva să fugă și a ajuns într-o gară, iar speriată și traumatizată de ce trăise a vrut să se sinucidă. Însă oamenii au vazut-o și au salvat-o. Cazul a ajuns la poliție, care a intervenit rapid și au reușit să salveze și restul fetelor.

Presa din Italia a scris mult despre acest caz pentru că lucruruile prin care au trecut acele fete sunt inimaginabile, Alina Mãdãlina Idriceanu le spupune unor chinuri îngrozitoare.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Click.ro
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Digi 24
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Gandul.ro
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!