Școlile rămân închise săptămâna viitoare? Anunțul făcut de Ministerul Educației

Școlile rămân închise săptămâna viitoare? Anunțul făcut de Ministerul Educației

Veste neașteptată pentru elevi și părinți! Școlile ar putea fi închise săptămâna viitoare, în urma unei măsuri a Guvernului României, condus de Ludovic Orban. După ce au aflat despre ce este vorba, liderii sindicali au lansat un avertisment.

Școlile ar putea fi închise în cursul săptămânii viitoare

Guvernul a anunțat îngheţarea sporurilor şi interzicerea detaşărilor de la privat la stat, iar ultima măsură ar putea duce la închiderea unor unități de învățământ, a avertizat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret. Federația în cauză solicită Guvernului să găsească de urgență o soluție pentru ca activitatea școlilor să nu fie perturbată de prevederile aticolului 3 din OUG nr. 1/2020 care are în vizor unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative. În acest context, detașările încetează imediat ce ordonanța intră în vigoare, mai adaugă sindicaliștii din Educație. Mai mult decât atât, liderul de la Spiru Haret a avertizat asupra pericolului încetării plății salariilor în sistemul de învățământ în urma interzicerii detașărilor în sistemul public.

“Rezultatele raportului realizat de către Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București evidențiază că numărul posturilor care se vor vacanta prin aplicarea prevederii menționate anterior reprezintă 1,53% din numărul posturilor didactice auxiliare și nedidactice din sistemul de învățământ preuniversitar”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației, relatează playtech.ro.

Potrivit Guvernului și sindicatelor, vor fi afectați prin această decizie: personalul nedidactic și cel auxiliar și administrativ. Lipsa acestora ar putea perturba activitatea școlilor și grădinițelor, ducând într-un final, la un blocaj, anunță sindicaliștii, potrivit Edupedu.ro.

Oficialii Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret au mai subliniat că OUG nr. 1/2020 care privește măsurile fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative prevede la Art. 3 că: (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ocuparea prin detaşare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, se poate realiza numai cu personal angajat în instituţii şi autorităţi publice.

Marius Nistor: Guvernul ar trebui să ofere un timp rezonabil pentru organizare

“În condiţiile în care Guvernul şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu vor găsi o soluţie de urgenţă, riscăm ca în multe unităţi de învăţământ să nu se poată acorda salariile, deoarece o parte dintre contabili erau detaşaţi din mediul privat. În plus, ne putem trezi cu unităţi de învăţământ care vor rămâne închise săptămâna viitoare, deoarece nu vor mai avea bucătari, şoferi de microbuz şcolar sau fochişti. FSE ‘Spiru Haret’ nu a susţinut niciodată practica detaşărilor pe posturile didactice auxiliare şi nedidactice însă, în situaţia actuală, considerăm că Guvernul ar trebui să ofere un timp rezonabil pentru organizarea concursului pentru ocuparea locurilor de muncă vacante”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, potrivit sursei citată mai sus.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă