Lora, la pământ după ce și-a pierdut mama. Mesaj emoționant transmis de artistă: “Pământul se învârte fără mine!”

Lora, dărâmată de durere la înmormântarea mamei

Lora a trăit, marți, unul dintre cele mai crunte momente din viața ei. Îndrăgita artistă și-a condus mama pe ultimul drum. Mihaela Petrescu a fost răpusă de o maladie cumplită, cu care a fost diagnosticată în urmă cu câțiva ani.

(VEZI ȘI: ÎNGENUNCHEATĂ DE DUREREA MORȚII MAMEI SALE, LORA A IZBUCNIT ÎN LACRIMI! CE A FĂCUT IONUȚ GHENU PENTRU EA)

În continuare, Lora este devastată de pierderea suferită și, cu siguranță, îi va trebui mult timp să-și revină. La doar câteva ore după ce și-a înmormântat mama, artista a transmis un mesaj emoționant.

“Vreau să știți că încerc…știu că e un proces care necesită timp, cunosc toată teoria. În realitatea pe care o trăiesc acum, multe lucruri nu mai contează, altele nu mai au sens și cel mai ciudat e că pământul se învârte fără mine.

Mi-am pierdut busola odată cu singurul om de la care îmi doream cu adevărat aplauzele, susținerea și iubirea. Mi-ați scris mulți în perioada asta..mulți care ați pierdut pe cineva drag și care ați încercat să mă consolați prin puterea exemplului..apreciez fiecare mesaj și gând bun, doar că nu mă simt în stare să pun în practică sfaturile voastre. Faptul că mi-ați scris a contat enorm. Mulțumesc”, a fost mesajul transmis de Lora.

Artista a scris un mesaj și pe Instagram, ocazie cu care a dezvăluit ce i-a spus mama ei despe momentul în care a adus-o pe lume.

“Că să respect adevărul istoric, ai fost un bebe destul de liniștit, ai început să te agiți după 3 noaptea iar când s-a făcut lumina afară ai hotărât să mă convingi că vei scoate nasul la soare 🙂 N-am fost prea agitată, îmi frecăm spatele că să mai atenuez durerea, am fost organizată, am aranjat cu un vecin să mă ducă cu mășînă la spital, cu bagajelul, totul a fost exact la timp, am trecut și de faza cu sala de travaliu, fără urlete jenante, iar la 10,30 când ți-am auzit piuitul m-am liniștit complet…”, au fost cuvintele Lorei.

(NU RATA: AVEM MESAJELE CARE I-AR FI DISTRUS CĂSNICIA OANEI ROMAN)

Mama Lorei s-a operat în 2013

În anul 2013, mama Lorei s-a operat pentru prima dată, la Iași, iar, după intervenție, a făcut şase şedinţe de chimioterapie, care ar fi marcat-o enorm. În acele momente critice, și-ar fi promis că nu se va mai supune tratamentului, indiferent de ce s-ar întâmpla. Cu ajutorul familiei și al prietenilor, Mihaela Petrescu a hotărât că timpul petrecut alături de cei dragi este mai prețios, așa că nu s-a lăsat învinsă și a continuat să lupte din răsputeri… Până la sfârșit…

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute