Ștefan Stan, pregătit pentru cununia religioasă! „Ne dorim copii… Șapte, opt, nu contează”.

Ștefan Stan, pregătit pentru cununia religioasă! „Ne dorim copii... Șapte, opt, nu contează”.

Ștefan Stan a fost primul câștigător de la Vocea României. Anul trecut a renunțat la burlăcie și a mers alături de iubita lui, Simona, în fața ofițerului de stare civilă. Chiar dacă toată lumea aștepta cununia religioasă și petrecerea de după, cei doi au amânat totul până în 2021.

Ștefan Stan și iubita lui și-au unit destinele, anul trecut în luna noiembrie. Ceremonia a fost una restrânsă  la care au participat doar prietenii apropiați și familia. Cununia religioasă au progamat-o pentru vara acestui an. (CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV. ȘTEFAN STAN ȘI-A DUS PROASPĂTA SOȚIE ÎN CIMITIR LA MIEZUL NOPȚII! MOTIVUL TE VA FACE SĂ PLÂNGI)

„Am făcut doar cununia civilă. Urmează să o facem și pe cea religioasă. Peste aproximativ un an o să fie. Inițial, voiam să facem anul acesta nunta, undeva prin august, dar avem alte priorități, care ne-au făcut să amânăm evenimentul. Nu e așa important, e doar o nuntă”, a declarat Ștefan Stan pentru libertatea.ro. (VEZI ȘI: ȘTEFAN STAN, ASALTAT DE MIRESE, DUPĂ LANSAREA NOII SALE MELODII)

Atunci când marele eveniment va avea loc, atât Ștefan, cât și iubita lui își doresc să fie unul restrâns, la care să participe doare persoanele dragi lor. Nu inteționează să facă nimic public și vor să țină presa la distanță. „Nunta va fi restrânsă, ceva special pentru noi și inaccesibilă pentru cei care nu vor fi invitați. Nu vrem să fie public evenimentul nostru. Vrem să facem în așa fel încât toți invitații să se simtă bine, să se simtă în largul lor, fără tot felul de impedimente”, a mai spus Ștefan.

Însă până la marele eveniment, cei doi își doresc să aibă un copil. Se pare că Ștefan Stan s-a transformat într-un băiat de casă și își dorește o familie mare și fericită. „Ne dorim copii. Să dea Dumnezeu cât mai repede. Șapte, opt, nu contează”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
Click.ro
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
Gandul.ro
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!