Viorica Dăncilă sare în apărarea Sorinei Pintea: „Suferința ei nu e mimată”

Viorica Dăncilă sare în apărarea Sorinei Pintea: "Suferința ei nu e mimată"

Viorica Dăncilă, fostul premier al României, a sărit în apărarea Sorinei Pintea. Fostul lider PSD a transmis un mesaj pe contul ei de Facebook referitor la situația în care se află fostul Ministru al Sănătății.

„Pe lângă lege, trebuie să existe și omenie. Pentru că noi, ca societate, suntem datori cu omenie unii față de alții.

Sorina Pintea mi-a fost colegă în guvern și am apreciat-o ca profesionist și ca om. Și știu lovitura neașteptată pe care a primit-o anul trecut, printr-un diagnostic pe care l-a aflat în perioada în care era încă ministrul Sănătății. Boala ei e cât se poate de serioasă, iar suferința ei nu e mimată.

Instanța va stabili dacă Sorina Pintea e vinovată sau nu pentru acuzațiile care i se aduc. Dar dincolo de orice posibilă vinovăție, există dreptul la demnitate și dreptul la compasiune. 

Cei care azi au în mână soarta ei trebuie să-i asigure – din omenie, nu din alt motiv – posibilitatea de a-și îngriji sănătatea în condiții mai bune. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, iar acest comportament al organelor abilitate față de Sorina Pintea este inacceptabil. Ea a fost pusă într-o situație umilitoare, degradantă, în condițiile în care e doar acuzată, nu și judecată sau condamnată”, a scris Viorica Dăncilă pe pagina sa de Facebook.

Sorina Pintea a ajuns DNA

Procurorii DNA au percheziţionat vineri biroul Sorinei Pintea de la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde aceasta este manager.
Surse judiciare susţin că ancheta DNA cate o vizează pe Pintea are legătură cu achiziţii de materiale sanitare de către unitatea medicală.

La finalul percheziţiilor făcute de anchetatori în biroul Sorinei Pintea de la Spitalul Judeţean Baia Mare, vineri seară, aceasta a fost premuată fiind transportată la Bucureşti.

Un jurnalist local din Baia Mare, Vasile Dale, a prezentat invocând surse, două scenarii legate de circumstanţele care au dus la declanşarea anchetei DNA împotriva fostului ministru Sorina Pintea.

Conform primului scenariu, în biroul fostului ministru al Sănătăţii s-a prezentat un bărbat, se pare furnizor de servicii de curăţenie şi dezinfectanţi, pentru o discuţie. Acesta a plecat din birou, iar pe hol ar fi înmânat un plic unei angajate a Spitalului Judeţean Baia Mare, căreia i-ar fi spus că ”e pentru doamna Pintea”, moment în care au intervenit procurorii DNA.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea