Ministerul Sănătății a făcut anunțul OFICIAL! Care e numărul testelor de coronavirus în clipa de față

Ministerul Sănătății a inventariat stocul testelor de diagnosticare moleculară pentru detectarea COVID-19 și arată că mai avem 1200 de teste, urmând ca până la finalul acestei săptămâni să mai sosească alte 3000. Până în prezent au fost lucrate 1179 de teste. Dintre acestea 1150 sunt negative și 29 sunt positive.

”În cele 7 centre din țară (2 in București, Cluj, Iași, Timiș, Constanța și Dolj) sunt peste 1.200 de teste, suficiente până la sfârșitul săptămânii, când vor sosi și celelalte teste care au fost deja comandate.

Comenzile urmează să ajungă în spitalele de boli infecțioase, începând cu data de 11 martie 2020 și vor asigura necesarul pentru încă 30 de zile.

În acest moment nu este pericolul de a rămâne fără capacitate de diagnosticare a coronavirusului, mai ales că Ministerului Apărării Naționale, prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino din București, a fost de acord să contribuie la acest efort comun cu dotările existente.

Ca exemplu, în acest moment la Institutul Național de Boli Infrecțioase Prof. Matei Balș, există în stoc 300 de teste, iar mâine urmează să ajungă și cealalte 3.000 comandate din timp”, arată un comunicat al Ministerului Sănătății, potrivit stiripesurse.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Click.ro

Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Digi 24

Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Digi24

Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Criza energetică scoate la iveală factura ultimilor 30 de ani. Cum a ajuns România să-și piardă industria, să închidă capacități energetice și să vândă energia ieftin, dar să o cumpere scump. Doctorul inginer Petru Ianc face radiografia crizei
Gandul.ro

A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania