Noi detalii în cazul fetei de 18 ani din Satu Mare care a fost ucisă și îngropată pe un câmp

Noi detalii în cazul fetei de 18 ani din Satu Mare care a fost ucisă și îngropată pe un câmp
Noi detalii în cazul fetei de 18 ani din Satu Mare care a fost ucisă și îngropată pe un câmp

Apar noi detalii în cazul fetei de 18 ani, ucise în județul Satu Mare de iubitul ei. Potrivit unor apropiați ai fetei, care era elevă la un liceu din Baia Mare, cei doi se cunoșteau de puțină vreme, între ei doi abia începând să fie o relație.

Băimăreanul în vârstă de 21 de ani a fost identificat și reținut imediat, după care a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației, unde s-a stabilit că avea discernământ la momentul faptei. Potrivit anchetatorilor, în 5 martie, acesta ar fi luat-o pe fată cu mașina și s-a deplasat cu ea prin municipiul Satu Mare, „lipsind-o de libertate și exercitând presiuni asupra ei”.

„În cauză s-a reţinut că la data de 05.03.2020, inculpatul CCM împreună cu victima TCA s-au deplasat cu un autovehicul în municipiul Satu Mare şi în împrejurimi. Pe parcursul acestor deplasări, inculpatul a exercitat acte de constrângere psihică asupra victimei lipsind-o de libertate. În noaptea de 5/6 martie 2020, în apropierea localităţii Dorolţ, din judeţul Satu Mare, prin aceleaşi mijloace de constrângere, inculpatul a condus victima pe un câmp arat, unde a exercitat asupra ei acte de violenţă fizică, lovind-o cu pumnii şi cu obiecte contondente, iar apoi, inculpatul a suprimat viaţa victimei înecând-o în apa unui şanţ. În vederea ascunderii urmelor infracţiunii inculpatul a îngropat pe câmp cadavrul victimei, telefoanele acesteia şi alte mijloace de probă. Ulterior, la data de 08.03.2020 inculpatul a încercat să părăsească ţara, fiind depistat la punctul de trecere a frontierei Petea şi predat organelor de poliţie”, au spus anchetatorii.

„Precizăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai arată anchetatorii. Băimăreanul este acum cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi omor calificat.

 

Romana Anghel

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
Click.ro
De ce a plecat Claudia Ghițulescu din România: „Am avut o problemă gravă!” Ce promisiune a făcut artista în urmă cu doi ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!