Dejan Savicevic, geniul fotbalului muntenegrean

Dejan Savicevic, geniul fotbalului muntenegrean

Dejan Savicevic a fost cel mai important exponent al fotbalului iugoslav în anii ‘90, când a strălucit în tricoul celor de la AC Milan.

Născut pe 15 septembrie 1966 la Titograd, actuala Podgorica, Savicevic este unul dintre primii jucători care au cucerit Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite și a fost atât de îndrăgit în țara sa încât formația rock The Kuguars a înregistrat o piesă pe care i-a dedicat-o în 1998, după numele său de alint.

Savicevic a început fotbalul la echipa locală, OFK Titograd, apoi a trecut la rivala Buducnost, pentru care a debutat la 17 ani într-un meci cu Steaua Roșie Belgrad, disputat în octombrie 1983. Internațional de tineret al Iugoslaviei, Dejan Savicevic a devenit om de bază la Buducnost și, în sezonul 1984-1985, a marcat 6 goluri în 29 de meciuri. Un an mai târziu, pe 29 octombrie 1986, debutează pentru naționala de seniori a Iugoslaviei în preliminariile EURO 1988 împotriva Turciei.

La 21 de ani, a semnat cu campioana Iugoslaviei, Steaua Roșie, dar imediat a fost înrolat în armată. Alături de Darko Pancev, Savicevic și-a satisfăcut serviciul militar obligatoriu la Skopje, cu permisiunea de a putea juca în meciurile europene ale Stelei Roșii și pentru echipa națională. În calitate de soldat al armatei iugoslave, Savicevic a debutat pentru Steaua Roșie pe 7 septembrie 1988, în meciul din Cupa Campionilor Europeni cu irlandezii de la Dundalk, iar primul său gol l-a marcat la retur, când plavii s-au impus cu 3-0.

Cu Steaua Roșie Belgrad, Dejan Savicevic a cucerit trei titluri consecutive ale Iugoslaviei, în 1990, 1991 și 1992, o Cupă a Iugoslaviei, dar mai ales Cupa Campionilor Europeni, în 1991, în fața lui Olympique Marseille. După triumful de la Cupa Intercontinentală, 3-0 cu chilienii de la Colo Colo, Dejan Savicevic este desemnat sportivul anului în Iugoslavia și termină pe locul secund în clasamentul revistei France Football pentru Balonul de Aur, după Jean-Pierre Papin.

Cu naționala Iugoslaviei, Savicevic a mers la Cupa Mondială din 1990 până în sferturile de finală, unde a fost eliminată la lovituri de departajare de Argentina lui Maradona. Apoi, sârbii au dominat grupa din preliminariile pentru EURO 1992, obținând biletele pentru turneul final din Suedia. Însă izbucnirea războiului în Iugoslavia a dus la excluderea naționalei din competiție și, ulterior, la destrămarea ei.

În locul iugoslavilor, a fost chemată  echipa Danemarcei, chiar fosta lor adversară în calificări, care a cucerit, în mod surprinzător, trofeul. 1992 a însemnat anul în care s-au deschis granițele jucătorilor exponențiali, care au făcut pasul spre campionatele puternice. Savicevic a ajuns în Serie A, cel mai puternic campionat din Europa în acea perioadă, la AC Milan, care l-a transferat pentru 12 milioane de dolari la dorința patronului Silvio Berlusconi.

Dejan a debutat în Serie A pe 13 septembrie 1992, cu două zile înainte de a împlini 26 de ani, într-un meci din deplasare cu Pescara, câștigat de Milan cu 5-4. Savicevic avea să joace un rol esențial în cucerirea Champions League din 1994. Slăbiciunea lui Berlusconi pentru el și susținerea arătată necontenit l-au împiedicat să părăsească echipa în momentele tensionate cu Fabio Capello. Deși de-a lungul stagiunii, a avut din nou probleme cu antrenorul, Dejan a ieșit la rampă în finala cu Barcelona de la Atena, câștigată cu 4-0, în care a dat o pasă decisivă și a înscris un gol.

Dejan Savicevic a mai jucat la Milan până în 1998, când a decis să revină la Steaua Roșie Belgrad. În același an, a participat la ultimul său Mondial, în Franța, unde a ajuns în optimile de finală cu naționala Iugoslaviei. Dejo a pus punct carierei de fotbalist la Rapid Viena în 2001, după care a fost selecționerul reprezentativei Serbiei și Muntenegrului, fără succes, însă, în campaniile de calificare la Cupa Mondială din 2002 și la EURO 2004.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
Click.ro
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
Gandul.ro
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta