Medic de la Spitalul Militar: ”E un risc asumat!” 24 de cadre medicale, depistate pozitiv cu COVID-19

•

Medicul Ioan Ștefan, de la Spitalul Militar București, a explicat cum se derulează activitatea acolo unde, de curând, nu mai puțin de 24 de cadre medicale au fost depistate pozitiv cu COVID-19. Ștefan spune că, pentru el și colegii lui, este un risc pe care trebuie să și-l asume. 

ULTIMA ORĂ. CÂTE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS AU FOST CONFIRMATE ÎN ROMÂNIA ȘI CARE ESTE BILANȚUL TOTAL

„Este un risc asumat pentru personalul medical. E unanim acceptată și recunoscută de lumea medicală. Nu se pune problema închiderii vreunei secții. Spitalul merge mai departe, nu dramatizăm. 

Există echipament de protecție. Noi suntem în cel de-al patrulea scenariu, unde orice pacient venit în spital este considerat potențial contaminat. Riscurile sunt foarte mari. Noi beneficiem de echipament care trebuie adaptat oricărui circumstanțe”, a dezvăluit medicul Ioan Ștefan.

MINISTERUL EDUCAŢIEI, ANUNȚ IMPORTANT DESPRE REDESCHIDEREA ȘCOLILOR: “CURSURILE NU SE REIAU PE 6 APRILIE! VOM FACE…”

Medicul Florentina Ioniță-Radu, comandantul Spitalului Militar, a anunțat miercuri, 1 aprilie, că 24 de cadre medicale au fost confirmate pozitiv cu COVID-19. 620 de angajați ai unității au fost testați pentru coronavirus.

Situație dramatică la Spitalul din Suceava

În schimb, la Spitalul Județean din Suceava situaația este dramatică. Un cadru medical infestat cu virusul ucigaș a făcut dezvăluiri cutremurătoare, în direct, la digi24. ”Este un haos total! Există nevoie majoră de personal medical! Este un număr în creștere a pacienților internați, cei infestați cu COVID-19. Este haos și lipsă de organizare.

SITUAȚIE TOT MAI DRAMATICĂ ÎN SUCEAVA! AU FOST ANUNȚATE DOUĂ DECESE ÎN FAMILIA DIRECTORULUI DE LA SPITALUL JUDEȚEAN

Nu știm câți sunt exact, în toate secțiile, noi muncim. Există o altă serie de lipsuri. Echipament corespunzător pentru acești pacienți.Nu există asigurarea protecției medicilor, nu există protocoale, nu există decizii scrise pentru a ne putea baza pe această activitate.

Suntem prea puțini medici, nu putem face față. Ne trebuie epidemiologi, infecționiști..E nevoie de o echipă care să ne fie trimisă. E singura soluție pentru a face față. O echipă care să vină aici și să ne ajute.

APEL DISPERAT AL MEDICILOR DIN ”SPITALUL MORȚII”: E HAOS AICI! SUNTEM DEPĂȘIȚI!”

Există deficit pe toate ramurile! Ne trebuie și o echipă de conducere, acum, suntem depășiți. Soluțiile de până acum nu sunt suficiente.

Actualul manager a încercat să ajute, să asculte, să facă lucruri, dar nu am făcut pași înainte. Criza se agravează.

Am vorbit cu domnul ministru Nelu Tătar, ne-am înntânit cu dumnealui, i-am prezentat problema, probabil a încercat să găsească soluții, dar noi nu le găsim, momentan. Suntem prea puține cadre medicale valide pentru a putea față acestui mare volum de pacienți. 

30 de colegi ne-au rugat să ieșim și să cerem ajutor!”, au fost declarațiile unui medic din Spitalul Județean Suceava.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia