Drama neştiută a lui Dima Trofim, noul coleg al lui Ameri Nasrin, de la Antena Stars! S-a retras din viaţa publică după ce i-a murit sora

Dima Trofim urmează să prezinte Star Matinal de la Antena Stars, alături de Ameri Nasrin, iar vestea i-a bucurat pe toți fanii acestuia. Deși îl vedem mereu cu zâmbetul pe buze, artistul a trăit o adevărată dramă atunci când sora lui s-a stins din viață, chiar când se afla la filmările pentru „Ultimul Trib”. 

Dima Trofim are o poveste de viață ce poate fi încadrată în scenariul unei drame. Prezentatorul de la Antena Stars a trecut prin momente cumplite atunci când, aflat la filmările pentru show-ul „Ultimul Trib”, a aflat că sora lui, Rodica, s-a stins din viață la numai 45 de ani, din cauza cancerului.

Cu sufletul făcut bucăți, artistul de-abia și-a găsit puterea pentru a spune câteva cuvinte. La adresa surorii sale a avut numai cuvinte de laudă și cu greu a putut să mărturisească prin ce a trecut atunci când a aflat că aceasta a murit.

„Practic în ultimul an, am avut o perioada mai dificilă într-adrevar. Am trecut printr-o perioada grea din viață mea, am pierdut un om drag din familie, un om iubit, un om divin, un om frumos… și mai exact pe sora mea. Din păcate ea a plecat, sus la ceruri și toată viață mea s-a schimbat brusc.

Am trecut printr-o perioada destul de grea într-adevăr, trec… adică nu pot să zic că am trecut, lucrurile astea nu or să treacă niciodată. Dar tind și încerc să merg mai departe, să merg de dragul ei mai departe. Pentru tot ce a clădit ea pentru mine. Din tot sufletul meu va spun și va rog! Am nevoie mult de susținerea voastră, mult de tot! Și cu mare drag și cu mare dor îmi doresc să revin cu noi piese, noi proiecte, noi realizări în carieră mea și să citesc mesajele vostre de bine, de susținere. Credeți-mă nu e nimic mai frumos!” a spus Dima Trofim, imediat după moartea surorii sale.

Începând de miercuri, Dima Trofim vine la cârma emisiunii Star Matinal, alături de Ameri Nasrin, după ce Andrei Ștefănescu și-a anunțat retragerea din emisiunea a cărei gazdă a fost mai bine de 2 ani. Moderatorul va avea un alt proiect, tot în cadrul postului TV Antena Stars.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Click.ro
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Digi 24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
USR anunță că nu mai trimite reprezentanți la emisiunea lui Mihai Gâdea și că sesizează CNA: „S-a trecut o nouă linie roșie”.Ce s-a întâmplat la „Sinteza zilei”
Gandul.ro
USR anunță că nu mai trimite reprezentanți la emisiunea lui Mihai Gâdea și că sesizează CNA: „S-a trecut o nouă linie roșie”.Ce s-a întâmplat la „Sinteza zilei”
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!