Un senator cardiolog a înregistrat propunerea în Parlament! Cere, oficial, pensia de urmaș pentru mediciii morți de COVID-19

Se vorbește tot mai mult despre pensile de urmaș ale cadrelor medical care decedează în urma infestării cu COVID-19. Adică, pentru medicii care se află pe barricade în lupta contra pandemiei. (CITEȘTE ȘI: BREAKING NEWS: STAREA DE URGENȚĂ ÎN ROMÂNIA, PRELUNGITĂ CU ÎNCĂ O LUNĂ! ANUNȚUL LUI KLAUS IOHANNIS)

Senatorul brașovean Florin Orțan (PSD), medic cardiolog, a înregistrat luni în Parlament o propunere de „Lege pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19”. „Dacă nu e completă, avem o săptămână să o optimizăm. Dacă totul merge bine în trei săptămâni este la promulgat. O să biruim, nu vă faceți griji”, a fost anunțul, potrivit stiripesurse.ro.

 

Legea prevede următoarele:

La decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătății acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie. (NU RATA: CORONAVIRUS ROMÂNIA. NUMĂRUL DECESELOR DIN CAUZA COVID-19 A AJUNS LA 168)

Urmașii cadrelor medicale decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid 19 au dreptul la o pensie de urmaș egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrele medicale le-au avut la data decesului. Dacă mortul nu are urmași, părinții lui vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș.

OANA ROMAN, MESAJ DUR PE FACEBOOK ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS: ”ABIA NE DESCURCĂM…”

Urmașii cadrelor medicale decedate în lupta cu coronavirusul vor beneficia și de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Click.ro
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
Gandul.ro
Șură veche de un secol, transformată într-un cochet hotel în stil scandinav. Proiectul unui antreprenor din Ardeal atrage turiștii bandă rulantă
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli