ANPC a tăiat în carne vie! Trei piețe din Capitală au fost închise. MOTIVUL

ANPC a tăiat în carne vie! Trei piețe din Capitală au fost închise. MOTIVUL

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a constatat în urma unui control că în mai multe piețe din Capitală nu sunt respectate normele pentru combaterea prevenirii virusului COVID-19 și a dispus suspendarea activității până la remedierea deficiențelor.

VEZI AICI: NOUL CORONAVIRUS BAGĂ CONSUMUL ÎN CARANTINĂ! CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ TRECE PANDEMIA DE COVID-19 ȘI AVEM FALIMENT DUPĂ FALIMENT?

Astfel, Piaţa Berceni Sud, Gorjului şi Titan 2-Miniş au fost închise de inspectorii de la ANPC, pe motiv că “nu era respectată distanţa dintre comercianţi, nu existau avertizări cu privire la respectarea distanţei sociale de 1,5 metri şi nici alte informări legate de Covid-19, inclusiv cele referitoare la prioritatea la cumpărături a persoanelor de peste 65 de ani, în intervalul orar 11-13”.

CORONAVIRUS. O asistentă medicală de 28 de ani, însărcinată, a murit din cauza COVID-19. Miracol, bebeluşul său a supraviețuit

“S-a dispus închiderea Pieţei Gorjului, precum şi a Pieţei Titan 2 – Miniş, până la remedierea neregulilor constatate, măsură dublată şi de sancţionarea operatorilor economici care deţin pieţele cu amenzi în valoare de 30.000 lei, toate acestea fiind cauzate de nerespectarea prevederilor Ordonanţelor militare referitoare la măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 (nu se respecta distanţa socială dintre comercianţi, numărul de persoane care să se afle în acelaşi timp în incintă, prezenţa dezinfectantelor la dispoziţia comercianţilor şi cumpărătorilor)”, se mai arată în comunicatul ANPC.

NU RATA: CARANTINĂ CU GÂNDACI ȘI MOLII, ÎNTR-UN HOTEL DIN GIURGIU. „CĂLCĂM PE EI, E PRĂPĂD, NE MĂNÂNCĂ DE VII…”

De asemenea, societatea care operează Piaţa Berceni Sud a fost amendată cu 10.000 de lei și, totodată, s-a dispus suspendarea activității până la remedierea deficienţelor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Click.ro
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani