Mărturiile unui medic român voluntar în iadul italian: „Pacientul îşi aducea aminte de noi şi…”

Mărturiile unui medic român voluntar în iadul italian: „Pacientul îşi aducea aminte de noi şi...”

Monica Sandu, un medic român care lucrează într-un spital din Italia a vorbit despre clipele emoționale pe care le-a trăit îngrijind bolnavii infectați cu noul coronavirus.

Medicul ATI-ist spune toți colegii de breaslă italieni i-au primit pe români cu căldură, iar pacienţii şi localnicii i-au copleşit cu recunoştinţa lor.

„Unul dintre momentele care m-au marcat şi o să-mi rămână tot timpul în memorie a fost momentul în care primul pacient a ieşit de la terapie intensivă, pentru că a învins boala. Noi, toţi, îl încurajam, îl aplaudam, se uita la noi şi a început să plângă şi noi simţeam sentimentul. De fiecare dată când reveneam în secţie, îşi aducea aminte de noi şi de perioada de terapie intensivă, care nu a fost prea plăcută pentru el.

Vestea sosirii noastre în oraşul Lecco s-a răspândit foarte rapid şi localnicii au apreciat foarte mult gestul. Astfel că de fiecare dată când suntem la restaurant se strâng, ne fac cu mâna, ne mulţumesc, de Paşte am primit chiar cadouri din partea lor, în semn de mulţumire.”

Imagini desprinse din filme

Totodată, Monica Sandu spune că a fost șocată să vadă orașele italiene, altă dată pline de turiști, erau pustii.

„Unul dintre lucrurile care m-au marcat a fost să văd un oraş care altfel ar fi fost plin de turişti sau în plin sezon de turişti aproape pustiu. 00.50.

Însă oamenii îşi fac simţită prezenţa prin mesajele de încurajare, prin bannerele de solidaritate care se găsesc fie la balcoane, prin drapele atîrnate la balcoane, fie prin mesajele de solidaritate la intrarea în spitale, unde cadrele medicale sunt încurajate să nu renunţe.

Ceea ce m-a impresionat la personalul medical a fost rapiditatea cu care ne-au asimilat şi căldura cu care ne-au primit. Ceea ce ne-a ajutat şi pe noi să ne integrăm foarte repede şi să putem să lucrăm cot la cot cu ei.

Personalul medical are nevoie de un moment de respiro, pentru ca medicii, de la sfârşitul lunii februarie, lucrează la foc continuu.

Italia începe într-adevăr să treacă de vârful pandemiei. Sunt deja câteva zile de când există o scădere constantă şi lentă a numarului de pacienţi nou infectaţi, a celor în stare critică şi a numărului de decese.” 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia