Un transport agabaritic, adus în miez de noapte în Suceava, a creat vâlvă în rândul oamenilor. Ce se ascundea înăuntrul lui

L.N. • Știri
Un transport agabaritic, adus în miez de noapte în Suceava, a creat vâlvă în rândul oamenilor. Ce se ascundea înăuntrul lui

Un transport agabaritic, adus în orașul carantinat, Suceava, a creat haos în rândul cetățenilor din municipiu. Oamenii au început să speculeze tot felul de lucruri despre ce ar putea să conțină pachetul enorm de mare, care era înfășurat într-o folie albastră.

Imaginea cu marele pachet a fost postată de către un sucevean pe un grup privat al locuitorilor din Suceava, relatează Monitorulsv.ro.

Transportul dubios a fost judecat ca atare de oameni pe grup. Sucevenii și-au spus în parte părerea despre ce ar putea ascunde pachetul cu pricina. Cei mai mulți au considerat că autoritățile aduc pe ascuns antene 5G.

“O fi vreo antenă 5G…”, a spus unul dintre comentatori, gânditor, completat rapid de altul care e convins deja că asta e – “A învelit-o în folie să nu vadă lumea”.

CITEȘTE ȘI: DUPĂ 16 ANI. „Uitate” în Senat încă din 2004, două proiecte privind autonomia revin pe ordinea

În schimb, alții au ales să facă “caterincă”, mergând chiar pe ideile conspiraționiste – “Da’ ce mare e… Cred că încape mult 5 g în ea!”, în vreme ce altul vine cu o altă idee hazlie “E covidul camuflat!”.

“Satelit, antena 5g, virus, vaccin, masoni, Iohanis, Orban sau Arafat. Una din variante, pt că altceva nu mai există pe Pământ…” precizează un comentator posibilele teorii conspiraționiste care mai pot fi legate de transportul agabaritic. Dar a uitat de alte “teorii” cu priză la public, completată de un alt sucevean – “Eu zic că e biroul ocultei mondiale. Normal, cu tot cu mondiali în el!”.

Replica nu întârzie mult: “cip-ul blestemat, varianta xxl, pt aștia mai plinuți”. “La asta nu m-am gândit.. șah mat! Teoria ta duce mai mult spre adevăr decât a mea. Știi ceva ce noi nu știm”, i se răspunde, în aceeași notă.

“Niște materie cenușie pentru proști”, spune o cititoare, în vreme ce alții vin cu alte idei trăsnite: “E locomotiva de la metrou. Cât stau oamenii în case aștia construiesc metrou în Suceava. O să aveți o surpriză plăcută când ieșiți din carantină”.

CITEȘTE ȘI: MĂSURĂ. SUA reacționează la pandemia de Covid-19. Magazinele din America, dotate cu termoscanere!

Lâsând deoparte teoriile și imaginația bogată a sucevenilor, transportul venit era autorizat pentru Ambro, una dintre puținele companii industriale care mai sunt în Suceava, fiind vorba de instalații pentru realizarea unei unități de cogenerare de înaltă eficiență cu turbină cu gaze și cazan recuperator de abur fără ardere suplimentară.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
Click.ro
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Gandul.ro
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani