Acasă » Trending » Margherita din Clejani, mesaj controversat pentru Poliția Română, la câteva zile de când a provocat un accident. Ce le-a transmis oamenilor legii

Margherita din Clejani, mesaj controversat pentru Poliția Română, la câteva zile de când a provocat un accident. Ce le-a transmis oamenilor legii

De: Daria Popa 29/05/2020 | 21:24
Margherita din Clejani, mesaj controversat pentru Poliția Română, la câteva zile de când a provocat un accident. Ce le-a transmis oamenilor legii

Margherita din Clejani continuă să șocheze în mediul online, la numai câteva zile de la producerea accidentului în Capitală, atunci când a fost testată pozitiv cu heroină, cu aparatul DrugTest. 

Fiica lui Ioniță și a Vioricăi din Clejani șochează din nou! De câteva zile, Margherita postează numeroase clipuri video pe contul său de Instagram, dar și numeroase mesaje controversate, pe care fanii acesteia nici măcar nu mai știu cum să le interpreteze.

NU RATA – UNDE LOCUIESC ACUM FULGY ȘI MARGHERITA, DUPĂ CE PĂRINȚII LOR AU AFLAT CĂ AMBII AU ÎNCEPUT SĂ CONSUME DROGURI. “SE SĂTURASERĂ CA…”

De această dată, Margherita din Clejani a transmis un altfel de mesaj, pe care l-a adresat Poliției Române. Pe instastory, Marga a scris: „Dragoste pentru POLIȚIE”, iar internauții care o urmăresc pe rețeaua de socializare și-au pus numeroase semne de întrebare.

Cu toate acestea, nimic nu mai este o noutate în ceea ce o privește pe Margherita, care în ultimele zile nu a făcut nimic altceva decât să șocheze prin comportament, fapte și limbaj.

Ce a declarat Margherita după accident

După ce a produs un accident ușor în Capitală și a fost testată pozitiv cu heroină cu aparatul DrugTest, Margherita din Clejani le-a declarat jurnaliștilor, la ieșirea din secția de poliție, că totul s-a întâmplat din cauza faptului că își făcea buzele cu ruj. De asemenea, într-o notă de ironie, Margherita din Clejani le-a spus jurnaliștilor că o vedetă de la Hollywood, așa cum este ea, nu discută nici în ruptul capului cu presa din România.

CITEȘTE ȘI – NELSON MONDIALU O FACE PRAF PE FATA CLEJANILOR: „MARGHERITA A CONSUMAT…”

“Toate bune și frumoase… ce teste să se facă? Alcool text nu există, droguri nu există… Eu mă uitam în oglindă și îmi făceam buzele. Nu am avut nici o problemă. Am condus bine. Mai era Johnny Depp cu mine în mașină. Am accidentat pur și simplu o mașină, veneam de la o petrecere… Eu nu vorbesc cu presa din România, eu sunt de la Hollywood”, a spus Margherita de la Clejani imediat după ce a ieșit din sediul poliției.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și atenția femeilor frumoase
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după...
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și Ion Pistol, doi dintre cei mai cunoscuți infractori din istoria României
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50 de ani, experții au aflat motivul
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”. Dezvăluiri fără perdea făcute de interpreta de muzică populară
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”....
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără el. „Nu cred că îmi mai găsesc echilibrul fără el niciodată. Nu cred.”
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de la UE
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de...
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului. ”Aveți pământ acolo?”
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului....
Taxă trecută în lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii care vor plăti de 5 ori MAI MULT
Taxă trecută în lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii care vor plăti de 5 ori...
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil. E posibil să rămână la ea!
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la "ameninţările" lui Emmanuel Macron
S-A DAT ORDIN pentru toată Europa. Decizia intră în vigoare chiar de astăzi, 7 MAI
S-A DAT ORDIN pentru toată Europa. Decizia intră în vigoare chiar de astăzi, 7 MAI
Mare schimbare pentru pensionari. Vor scăpa de o corvoadă
Mare schimbare pentru pensionari. Vor scăpa de o corvoadă
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se mai practică
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se...
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea,...
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci:
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
Ce semn a primit Oana Roman de la mama ei în Săptămâna Mare: „Îmi trimite mesaje de pe lumea cealaltă”
Ce semn a primit Oana Roman de la mama ei în Săptămâna Mare: „Îmi trimite...
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a oprit o catastrofă. Un oraș întreg ar fi fost șters de pe hartă
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a...
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate fi uriaș. Un ou se vinde și cu 100 de lei, iar cererea este uriașă
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate...