Coșmar pentru Costin Mărculescu în ultimii ani! Gaură financiară uriașă

Coșmar pentru Costin Mărculescu în ultimii ani! Gaură financiară uriașă

Șoc în showbiz! Cosmin Mărculesccu a fost găsit fără suflare în apartamentul în care locuia cu chirie. S-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, când polițiștii și pompierii au ajuns acolo în urma unui apel la 112 al vecinilor. Zvonurile spun că actoul suferea din cauza lipsei banilor și a intrat, astfel, în depresie. Câți bani câștiga, de fapt, Mărculescu?

(CITEȘTE ȘI: COSTIN MĂRCULESCU A MURIT. PRIMELE IMAGINI DE LA LOCUINȚA ACTORULUI VIDEO)

Un lucru pare cert, averea lui Costin Mărculescu era zero! Iar el, distrus. În ultima perioadă actorul Costin Mărculescu ar fi avut grave probleme financiare. „Din 99 până în 2005, agenția mea a avut cam 25.000 de absolvenți. În mod normal, trebuia să fiu miliardar, numai că eu am dat întotdeauna cu 10 mâini la toți de lângă mine, începând de la angajații mei care erau cam 150, am dat pâine la cam 150 de oameni și la cam 50 de artiști cu care am colaborat. Foarte mulți din ambele categorii, după 2005, când cineva mi-a distrus agenția, mulți nu mi-au mai dat niciun telefon! Ceea ce nici nu mă miră, pentru că de multe ori oamenii sunt ok cu tine când au avantaje”, a declarat Costin Marculescu.

„În momentul în care mi-a fost distrusă agenția, eu în momentul acela am pierdut vila din Pipera, am pierdut mașinile, am pierdut pământurile, am pierdut banii, bijuteriile, mobila, aparatura. Toate erau în rate sau în leasing. Peste toate astea am rămas și cu un frumos cadou de 100.000 datorii către terțe persoane sau către stat. De 8 ani de zile, deși am apărut în peste 2.500 de emisiuni, de la show-uri de divertisment până la emisiuni sociale, politice, de fotbal, mi-am dat seama acum că toată lumea s-a folosit de mine”, a spus Costin Marculescu.

Coșmar pentru Mărculescu în ultimii ani! Gaură financiară uriașă

Din cauza problemelor cu banii și a proceselor, Costin Mărculescu a radiat firme prin care își derula activitatea din domeniu. În ultimii 10 ani, Mărculescu a renunțat la activitatea firmelor Compania Costin Marculescu SRL, Compania de fotomodele Costin Marculescu’99’ SRL și Compania de manechine si fotomodele Costin Marculescu S.R.L. A pierdut 150.000 de euro.

În 2013, actorul a înființat ultima sa firmă, Compania artistica Costin Marculescu & pos s.r.l., singura pentru care mai există date la Ministerul de Finanțe. Firma a înregistrat doar pierderi în toți anii de activitate 13.692 lei (în 2014), 16.128 lei (în 2015), 20.302 lei (în 2016), 88.339 lei (în 2017), 78.720 lei (în 2018) și 78.720 lei (în 2019), conform wowbiz.ro. (NU RATA:

Firma lui Costin Mărculescu a provocat pierderi totale de 295.901 lei, adică de aproximativ 65.000 de euro. La finalul lui 2019, datoriile erau de 408.748 de lei, adică de aproximativ 85.000 de euro. Astfel, gaura financiară produsă de firmă este de aproximativ 150.000 de euro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia