Am aflat de ce a murit Ovidiu Danci! De ce boală cumplită suferea dansatorul de la Pro TV

Am aflat de ce a murit Ovidiu Danci! De ce boală cumplită suferea dansatorul de la Pro TV

Ovidiu Danci, balerinul de numai 39 de ani de la Dansez pentru tine s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Acesta s-a luptat nu cu una, ci cu două boli cumplite care i-au adus, în cele din urmă, sfârșitul. 

Ovidiu Danci a devenit cunoscut în urma participării la Dansez pentru tine, de la Pro TV. Ulterior, acesta și-a deschis și o școală de balet ce îi purta numele și era extrem de apreciat pentru munca sa. Din păcate, în urmă cu puțin timp, acesta a fost diagnosticat cu o boală cruntă, dar și cu o formă severă de leucemie.

CITEȘTE ȘI – CE FACE ACUM ȘI CUM ARATĂ CRISTINA STOICESCU, CÂȘTIGĂTOAREA SEZONULUI 4 AL EMISIUNII DANSEZ PENTRU TINE, DE PE PRO TV, ALĂTURI DE ALEX VELEA

Ovidiu Danci a murit pe patul de spital

Ovidiu Danci a ajuns pe mâna medicilor joia trecută, fiind internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița și introdus la Terapie-Anestezie Intensivă de vineri. Starea sa de sănătate s-a agravat însă, în ultimele zile, iar decesul a survenit rapid. Ovidiu Danci, cunoscut și pentru faptul că a jucat în mai multe seriale românești, era fondatorul unei școli de balet, care îi purta numele. Ovidiu Danci avea numai 39 de ani și a sperat, până în ultima clipă, că va ieși învingător din lupta cu boala care îl măcina de o bună perioadă de timp.

NU RATA – A DANSAT ALĂTURI DE ANDREEA BĂLAN ȘI DEVENIT CEL MAI CUNOSCUT CÂȘTIGĂTOR AL EMISIUNII DANSEZ PENTRU TINE, DE PE PRO TV. CE A AJUNS SĂ FACĂ ACUM PETRIȘOR RUGE

„Dragii noștri, cu sufletele devastate de durere, vă anunțăm că maestrul de balet Ovidiu Danci, sufletul școlii noastre de balet, a plecat să danseze cu îngerii. Prin noi, Școala de Balet Ovidiu Danci va rămâne însă mulți ani de acum înainte alături de noi.
Avem datoria să-i ducem visul mai departe și așa vom face. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis școala de dans pe care a fondat-o la Bistrița, potrivit Bistrițeanul.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!