Lecție de fobtal predată spaniolului Ruben Albes la Ovidiu de „Rege!”

Lecție de fobtal predată spaniolului Ruben Albes la Ovidiu de „Rege!”

Viitorul Constanţa a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 4-1 (1-0) la Ovidiu în epilogul rundei a V-a din cadrul play-out-ului Ligii 1.

Viitorul s-a impus fără emoţii prin golurile marcate de Vlad Achim (min.4, 90+3) şi Gabriel Iancu (min. 71, 79), în timp ce golul de onoare al sibienilor a fost înscris de Adrian Bălan (min.88), după o greşeală uriaşă a lui Sebastian Mladen. Pe lângă cele patru goluri, echipa pregătită de Gică Hagi a mai ratat ocazii de gol prin Virgil Ghiţă (min.11), Rivaldinho (min.28), Cosmin Matei (min.33), Andrei Ciobanu (min. 54) şi Vlad Achim (min. 90).

Meciul a consemnat debutul antrenorului spaniol Ruben Albes pe banca tehnică a echipei sibiene, acesta înlocuindu-l pe Vasile Miriuță, tehnician care a fost dat afară de noua conducere a ardelenilor după ce terminase nedecis 1-1 duelul din campionat din deplasare cu Sepsi.

„Am jucat împotriva unei echipe foarte bune. Am încercat să jucăm bine, dar nu am reușit. O să încercăm să ne facem o identitate de joc. Nu am reușit să facem mare lucru într-o săptămână. Nu am avut noroc în cele mai importante momente ale partidei. Nu este greu să ne salvăm de la retrogradare. O să încercăm să facem o echipă bună, vrem să jucăm mai bine și să schimbăm într-un mod fericit față echipei. Nu este nicio problemă. Mai sunt destule meciuri și avem timp să ne îmbunătățim jocul. Am venit în România pentru că este un campionat bun și vrea să ofer ceva echipei. Încercăm să construim un proiect bun și este foarte important să jucăm bine”, a declarat Ruben Albes, noul antrenor al formației sibiene.

În urma rezultatelor înregistrate, Viitorul și-a consolidat fotoliul de lider în play-out cu 30 de puncte, cu șapte peste a doua clasată, sepsi OSK Sf. Gheorghe. De partea cealaltă Hermannstadt se află pe locul 5 cu 18 puncte.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
„Trăsniți în NATO” ar putea reveni cu Radu Miruță în rol principal: pistoale blocate, fasole cu ciolan și un ministru care se îmbracă de iarnă la 27 de grade Celsius
Gandul.ro
„Trăsniți în NATO” ar putea reveni cu Radu Miruță în rol principal: pistoale blocate, fasole cu ciolan și un ministru care se îmbracă de iarnă la 27 de grade Celsius
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea