Alertă! Un deținut periculos a evadat de la un punct de lucru din Satu Mare. Polițiștii au demarat căutările

Alertă! Un deținut periculos a evadat de la un punct de lucru din Satu Mare. Polițiștii au demarat căutările

Un anunț îngrijorător vine de la polițiștii din Satu Mare. Un deținut, în vârstă de 25 de ani, a reușit să evadeze de la unul dintre punctele de lucru. Autoritățile au demarat căutările și se tem că tânărul ar putea încerca să părăsească țara.

Tânărul fusese condamnat la trei ani și două luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Din primele informații, se pare că, acesta a evadat sâmbăta, în jurul orei 11:30. (CITEȘTE ȘI: UN RENUMIT DEȚINUT DIN ROMÂNIA SE REVOLTĂ DIN ÎNCHISOARE! SUSȚINE CĂ I S-A FĂCUT ”MANEVRĂ” CU ZILELE COMPENSATORII)

 „Vă informăm că, sâmbătă, în jurul orei 11:30, s-a constatat că deţinutul Varga Marius, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la trei ani și două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localității Satu Mare (GAZ penitenciar)”, potrivit ANP.

Pedeapsă în regim semi-deschis

Deținutul executa o pedeapsă cu regim deschis, motiv pentru care se afla la unul dintre punctele de lucru din Satu Mare. În acest moment autoritățile au demarat cătările și au luat toate măsurile necesare. (VEZI ȘI: CAZ INEDIT LA O ÎNCHISOARE DIN ROMA! DOI DEȚINUȚI AU EVADAT, DAR AU LĂSAT UN BILET ÎN CARE PROMIT CĂ SE VOR ÎNTOARCE)

„În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Satu Mare și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul purta: tricou roșu, blugi albaștri, teniși”, se precizează în comunicatul ANP.

Pentru acest gest tânărul riscă o prelungire a pedepsei cu până la trei ani. Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri