Şocant! Angajat al Căminului Cultural Drăgăneşti-Olt, acuzat de coruperea sexuală a unei fete de zece ani

Şocant! Angajat al Căminului Cultural Drăgăneşti-Olt, acuzat de coruperea sexuală a unei fete de zece ani

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, au efectuat trei percheziţii în Drăgănești-Olt, dintre care una în incinta unei instituţii culturale, într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de un suspect, în vârstă de 62 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă și corupere sexuală.

În urma activităților, au fost ridicate 3 laptopuri, 4 telefoane mobile și un hard disk. Totodată, 7 persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii, urmând ca să fie dispuse măsurile legale ce se impun. (CITEȘTE ȘI: ANUNȚ IMPORTANT DE LA POLIȚIA ROMÂNĂ! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PERSOANELE CARE AU COMIS INFRACȚIUNI SEXUALE)

Se pare că bărbatul, în vârstă de 62 de ani, acuzat de corupere sexuală a ademenit și a profitat de o fetiță de numai zece ani. Acesta urmează să fie judecat în urma faptelor sale.

Clipele teribile prin care a trecut fetița

Anchetatorii au stabilit că, în data de 10 aprilie 2019, în jurul orelor 15.00, în timp ce se afla în incinta unei instituţii culturale, la cursuri de dans, o minoră, în vârstă de 10 ani, a fost invitată de suspect, referentul unității, în biroul acestuia, ocazie cu care i-a prezentat un film cu minori în ipostaze pornografice.

La data de 14 aprilie 2019, în jurul orelor 12.45, în timp ce minora se afla în aceeași locație pentru a viziona un spectacol de teatru, a fost invitată din nou în biroul său de către suspect, pe motivul că dorește să îi facă cadou un ceas de mană. De această dată bărbatul nu s-a mai abținut și conform anchetatorilor a executat față de copil gesturi cu caracter sexual.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Olt au fost aduse, în vederea audierii, un număr de șapte persoane. (VEZI ȘI: UN BĂRBAT DIN CLUJ A FOST ARESTAT PENTRU CĂ A ÎNTREŢINUT RELAŢII SEXUALE CU O MINORĂ, CU ACORDUL MAMEI ACESTEIA)

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri