Vești bune! Salariul minim pe economie ar putea înregistra o creștere considerabilă

Vești bune! Salariul minim pe economie ar putea înregistra o creștere considerabilă

Românii pot avea motive de bucurie. Este posibil ca salariul minim pe economie să înregistreze o creștere considerabilă. Legea care prevede corelarea salariului minim pe economie cu coşul minim pentru un trai decent urmează să fie dezbătută de Curtea Constituțională a României, pe 14 iulie.

Dacă în urma dezbaterilor CCR va da un aviz favorabil, atunci salariul minim pe economie s-ar putea dubla. Se preconizează o creștere de până la aproape 2.700 lei net, față de 1.346 lei cât este în prezent. (CITEȘTE ȘI: APAR 11 NOI TIPURI DE SALARII MINIME, ÎN FUNCȚIE DE STUDII)

Există mari șanse ca legea să treacă de CCR pentru că legea coşului minim de consum lunar, cu privire la care PNL a ridicat obiecţia de neconstituţionalitate, răspunde articolului 47 din Constituţia României care stipulează la alin. 1) că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, potrivit Antena3.

Coșul minim de consum, un elemente important

Valoarea coșului minim de consum este unul dintre principalii factori care pot ridica salariul minim pe economie. Astfel, pentru luna Septembrie 2019 valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii a fost calculat ca fiind de 6954 lei pe lună. Valoarea coşului pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 5708 lei pe lună, pentru o familie de doi adulţi fără copii este de 4262 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 2621 lei pe lună. (VEZI ȘI: SALARII 2020. CARE VA FI VALOAREA SALARIULUI MINIM PE ECONOMIE)

Parlamentul României a adoptat o lege, anul trecut, conform căreia coșul lunar pentru un trai minim decent reprezintă principalul element de fundamentare a salariului minim pe economie și a politicilor salariale. Legea a fost întoarsă spre reexaminare de către președintele Iohannis, fiind adoptată pentru a doua oară în Parlament, pe 10 iunie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!