Povestea impresionantă a Biancăi, românca însărcinată infectată cu COVID-19. S-a luptat cu virusul 34 de zile și și-a văzut copilul la 4 zile după naștere

Povestea impresionantă a Biancăi, românca însărcinată infectată cu COVID-19. S-a luptat cu virusul 34 de zile și și-a văzut copilul la 4 zile după naștere

Pandemia de coronavirus din România scoate la iveală povești impresionante. Ștefana Bianca era însărcinată în luna a 7-a atunci când a aflat că testul de COVID-19 al soțului său a ieșit pozitiv, iar al ei a avut același rezultat. Din cauza pandemiei, Bianca a născut și și-a văzut bebelușul după 4 zile de când l-a adus pe lume și a trecut prin 34 de zile de tratament și spitalizare.

Bianca, o proaspătă mămică a vorbit despre tot coșmarul prin care a trecut, din cauza COVID-19. Totul a început după ce soțul său a fost testat pozitiv, iar ea a primit cumplita veste în luna a șaptea de sarcină.

”Povestea a început de sărbătorile pascale când soțul a primit vestea unui test pozitiv. La câteva zile am decis să fiu și eu testată, pentru că am avut o ușoară temperatură. Am fost direcționată prin Serviciul de Ambulanță către spital cu cameră de gardă și primiri urgențe unde am fost testată. M-au transferat la Maternitatea Bucur, unde ne-am așteptat sentința aș putea spune. Așa simțeam”, a spus Ștefana Bianca, duminică seară, la Antena 3.

„Am avut și o tuse și cam atât”

Întreabă ce anume a simțit în zilele în care a fost pozitivă cu COVID-19, Bianca a povestit că nu a avut simptome severe, ci doar frisoane și febră cu o seară în urmă, precum și pierderea gustului și mirosului.

 ”Eu nu prezentăm simptome severe. Avusesem doar o seară cu frisoane și temperatură. În afară de această seară când am decis să fiu testată nu am mai făcut temperatură. Pe parcursul a cinci zile, cam atât au durat la mine simptomele acestui virus. Am avut o zi frison și febră, o zi am pierdut gustul și mirosul și a durat undeva la patru – cinci zile absența lor. Am avut și o zi cu tuse și cam atât” a mai spus proaspăta mămică.

„Testul negativ a venit după 34 de zile, urmat de un al doilea în 24 de ore când am fost externată” a mai povestit Bianca, spunând, de asemenea, că și-a văzut copilul la 4 zile după ce l-a născut. Proaspăta mămică a primit rezultatul negativ al testului după 35 de zile de tratament.

”Prima dată mi-am văzut copilul după patru zile, când am avut teste negative și am putut pleca acasă. Practic, cu 10 minute înainte de a părăsi spitalul COVID(…). Cele 35 de zile au fost o nimica toată pe lângă cele patru în care am stat departe de bebeluș”, a declarat Bianca.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dorian Popa și-a surprins soția chiar în timp ce învăța. Gestul romantic făcut pentru Andreea: „Ce te-ai încins”
Click.ro
Dorian Popa și-a surprins soția chiar în timp ce învăța. Gestul romantic făcut pentru Andreea: „Ce te-ai încins”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Polițiștii fac percheziții în București și 15 județe după protestul din Piața Victoriei. 30 de persoane sunt duse la audieri
Gandul.ro
Polițiștii fac percheziții în București și 15 județe după protestul din Piața Victoriei. 30 de persoane sunt duse la audieri
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!