„Câinii” s-au săturat de Mihalcea și apelează la SMURD pentru a scăpa de retrogradare: „Eu nu pot decât să apar în situații grele!”

„Câinii” s-au săturat de Mihalcea și apelează la SMURD pentru a scăpa de retrogradare: „Eu nu pot decât să apar în situații grele!”

„Câinii” s-au săturat de experimentul Adrian Mihalcea și apelează la SMURD pentru a scăpa de retrogradare. Jocul foarte slab dar mai ales rezultatele dezastruaose au dus la despărțirea de „Țăran”, echipa intrând de astăzi pe mâna lui Gigi Mulțescu.

Ajutat de Cornel Țălnar, tehicianul în vârstă de 68 de ani este văzut drept salvatorul echipei de către „câinii”, fanii punându-și sperenațele că acest tandem 100% „alb-roșu” va fi de succes și va duce la îndeplinirea obiectivului, respectiv salvarea de la retrogradare.

„Eu nu pot decât să apar în situații grele. Eu am încredere, cred că se poate rezolva situația. Am discutat și detallile financiare, asta am vorbit un minut sau două. Importantă este viața echipei și să supraviețuiască. E prea important acest lucru, așa că ne-am înțeles în principiu. La o situație ca asta, nu mai discutăm de bani, o rezolvăm noi și sunt convins că nu vor fi probleme. În funcție de rezultate, vom discuta mai departe. La fiecare club am spus la fel, dar în România am avut mari dezamăgiri. Dacă iese bine, sunt convins că vom fi mulțumiți cu toții. Strategia pe care o facem? Strategia câștigării meciurilor. Dacă eram chemat mai devreme, puteam să pun echipa pe picioare, erau mai multe puncte puse în joc”, a declarat Gigi Mulțescu, noul antrenor al formației Dinamo București.

Adus în locul lui Dusan Uhrin jr. înainte de întreruperea sezonului cauzată de coronavirus, Adrian Mihalcea a lăsat echipa pe loc retrogradabil, după 1-1 cu Poli Iași, „câinii” aflându-se pe locul 7 cu 21 de puncte.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
Click.ro
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Gandul.ro
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”