Speranțe pentru fani de la Burleanu: „Ne dorim ca suporterii să revină cât mai curând pe stadioane!”

Speranțe pentru fani de la Burleanu: „Ne dorim ca suporterii să revină cât mai curând pe stadioane!”

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal (FRF) a făcut o declarație care le dă speranțe fanilor echipelor din România că în curând își vor putea susține favoriții din tribune.

Președintele FRF a afirmat că forul pe care îl conduce va susţine prezenţa fanilor pe stadioane în noul sezon competițional care va debuta pe 22 august cu 16 echipe la start, însă a precizat că aceasta se va face doar atunci când va exista o siguranţă în ceea ce priveşte sănătatea.

„Ne dorim ca suporterii să revină cât mai curând pe stadion. În acelaşi timp, noi, ca Federaţie vom susţine prezenţa suporterilor pe stadioane doar atunci când vom fi siguri că nu există niciun risc în ceea ce priveşte sănătatea acestora”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Așa cum v-am informat, ieri FRF a decis majorarea numărului de echipe de la 14 la 16 din Liga I începând cu sezonul 2020-2021. În noul sistem vor retrograda direct două echipe în timp ce alte două vor merge la baraj cu echipele clasate pe locuriel 3-4 în Liga secundă. De asemenea, noul format competițional va oferi la finalul sezonului 2020-2021 şansa unei formaţii din play-out de a juca în cupele europene în urma unui baraj cu o grupare din play-off.

La startul ediției viitoare a Ligii 1 se vor alinia echipele CFR Cluj, Universitatea Craiova, Astra Giurgiu, FC Botoșani, FCSB, Gaz Metan Mediaș, Viitorul Constanța, FC Hermannstadt, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Academica Clinceni, FC Voluntari, Poli Iași și Dinamo București, formații care s-au clasat în această ordine pe locurile 1-13 ale acestui campionat, UTA și FC Argeș, echipe care s-au clasat pe primele două locuri ale play-off-ului de promovare a Ligii secunde, urmând ca a 16-a echipă a campionatului viitor să se decidă între Chindia Târgoviște, ultima clasată în play-out-ul Ligii 1 și CS Mioveni, formație ce a ocupat locul 3 în liga secundă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea