Cine este Jeni Ion, concurenta de la X Factor care a emoţionat-o profund pe Loredana Groza. Motivul teribil pentru care a rămas fără auz

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

O tânără fără auz a emoționat complet juriul de la X Factor când a urcat pe scenă și a interpretat o piesă în noul sezon al emisiunii de la Antena 1. Cine e Jeni Ion și de ce a rămas fără auz

Vineri seară, pe scena X Factor va urca și va cânta Jeni Ion, o tânără care și-a pierdut auzul încă din primul an de viață, din cauza unei erori medicale.

”Vocea mea interioară nu poate fi oprită!”, le-a explicat tânăra celor patru jurați.

Loredana, impresionată complet

Juriul a rămas surprins de prestația vocală tinerei care nu aude. Loredana Groza i-a lăudat reprezentația.

”Ne-a reamintit cât de important este să ne bucurăm de orice moment, chiar dacă pare mai greu, pentru că orice zi pe care o avem pe pământ e o zi frumoasă!”, a mărturisit printre lacrimi Loredana Groza.

Vezi galeria foto
8 poze

Cine este Jeni Ion

Jeni Ion este o tânără cu deficiență de auz, în vârstă de 33 de ani, din București. Frumoasa concurentă care a impresionat juriul X Factor are un blog de aproximativ patru ani, unde obișnuiește să comunice oamenilor toate stările și poveștile sale de viață.

„Sunt o persoană cu deficiență auditivă cu diagnosticul Hipoacuzie Bilaterală Profundă. Sunt surdă, dar sunt ceea ce sunt! Vorbesc aproape normal cu persoane care aud și folosesc limbajul semnelor cu persoanele surde. Totuși, surditatea nu este o condamnare! Sunt un om normal, și pot face multe lucruri chiar dacă nu aud foarte bine.”, scrie Jeni pe blogul său.

Povestea copilăriei sale

„Am crescut în sectorul 5, timp de 30 de ani. În tot acest timp, mi s-au întamplat multe lucruri care s-au tranformat într-un tărâm de poveste, cu bune și cu rele.

Până la vârsta de 15 ani, locuiam cu familia mea într-un apartament modest cu două camere. Locuința era situată la etajul 4 al unui bloc cu 4 etaje.

Bunicul și bunica mea (părinții mamei mele) stăteau la parter, iar părinții mei, sora și fratele meu, locuiam la ultimul nivel, la etajul 4. Zi de zi, mai coboram și pe la bunici, uneori să dormim acolo peste noapte, să mâncăm, să ne jucăm, să ne învețe tricotaj, să croim cu mașina de cusut, să aibă grijă de noi, și altele, cât timp mama și tata erau la muncă. Era bine atunci când eram așa de aproape, în familie.

Aşa că nu pot decât să oftez şi să spun cu mâna pe inimă: mi-e dor de acel loc, de blocul ăla, de familia unită. Bunica a murit mult prea devreme, în 1998, apoi după 5 ani prin 2003, a decedat și bunicul. Între timp, el își vânduse apartamentul de la parter și s-a mutat la țară, apartament, care trebuia să fie al meu așa cum îmi promiseseră pe vremea când bunica trăia, dar multe s-au întâmplat și nu a mai fost să fie.

Înainte cu o lună să se stingă bunicul meu, ne-am mutat și noi. Recunosc că mă bucuram tare mult că ne vom muta într-un alt loc. Vroiam o schimbare, alt aer, o altă experiență, așa cum și acum îmi place. Visam cum va arăta noua casă, ca în reviste. Apoi, când mama zicea că nu vom lua toată mobila decât o parte din ea, iar restul le vom duce la țară, la părinții tatălui meu, pentru ca apartamentul unde ne vom muta nu este așa de mare, rămăsesem nedumeriă și mă tot întrebam… undeva în mintea mea bănuiam eu unde…

Odată ajunși acolo, bănuiala mi-a fost confirmată. Un cartier deznădăjduit de blocuri cu doar două etaje și … sunt prea multe de spus. Am plâns atât de tare. Am fost supărată pe mama că l-a lăsat pe tata să se ocupe de alegerea casei. Eram foarte dezamăgită de tata, că ne-a băgat într-un asemenea loc. Cu toate că uram locul ăla, nu am vrut să mai stau acolo nici o clipă din ziua când ne-am mutat și am plecat cu sora și cu fratele meu la țară.”, mai scrie Jeni pe blogul său.