Grozavu cere prudență înaintea duelului cu Viitorul: „Cu ei întotdeauna e greu!”

Grozavu cere prudență înaintea duelului cu Viitorul: „Cu ei întotdeauna e greu!”

Leo Grozavu, antrenorul principal al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului de astăzi cu Viitorul că se așteaptă la un meci infernal.

„Meciurile împotriva celor de la Viitorul sunt întotdeauna dificile şi interesante. Aşa că şi de data asta va fi la fel. Ţinând cont că Viitorul nu a reuşit să strângă prea multe puncte în acest campionat, mai mult ca sigur nu vor veni să facă doar act de prezenţă şi ne va aştepta o partidă grea. Suntem două echipe care joacă un fotbal ofensiv, dar la final îmi doresc ca noi să fim învingători. Ne bucurăm că la ultimul meci cu Astra Giurgiu, scor 2-2, am reuşit să marcăm primele noastre goluri în actuala ediţie de campionat. Însă sunt în acelaşi timp mai puţin fericit că am primit două goluri. Se întâmplă din nou ca după ce marcăm două goluri în deplasare nu reuşim să câştigăm decât un punct. Pentru că aşa s-a întâmplat de multe ori şi în sezonul trecut. Iar asta poate fi un semn alarmant. Ne dorim să nu mai repetăm greşelile de la meciul cu Astra şi să marcăm şi pe teren propriu”, a declarat Leo Grozavu.

Partida Sepsi – Viitorul, meci contând pentru runda a IV-a a Ligii 1 va avea loc astăzi de la ora 19:00 duelul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Program etapa a IV-a Liga 1
Chindia Târgoviște – FC Hermannstadt 1-3
Astra Giurgiu – CFR Cluj 0-2
Sâmbătă, 19 septembrie
ora 19:00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Viitorul Constanța
ora 21:45 Universitatea Craiova – FC Voluntari
Duminică, 20 septembrie
ora 16:30 FC Botoșani – Academica Clinceni
ora 18:45 UTA Arad- Poli Iași
ora 21:30 FCSB- FC Argeș
Luni, 21 septembrie
ora 21:00 Gaz Metan Mediaș – Dinamo

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Click.ro
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Gandul.ro
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea