Nicio surpriză din partea lui Dan Petrescu: „Sorții n-au fost buni pentru noi. Șansele la calificare sunt 50%-50%!”

Nicio surpriză din partea lui Dan Petrescu: „Sorții n-au fost buni pentru noi. Șansele la calificare sunt 50%-50%!”
Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului

Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj, a declarat în perspectiva duelului de astăzi din turul al treilea preliminar al Europa League de pe „Tele2 Arena” din Stockholm, cu Djurgarde, că șansele la calificare sunt de 50% – 50%.  

„Sorţii n-au fost buni pentru noi, împotriva campioanei Suediei era cel mai greu meci. Şi în deplasare, pe teren sintetic. Trebuie să ne adaptăm şi nu este uşor să te adaptezi într-o zi şi să reuşeşti să joci mai bine decât campioana Suediei. Va fi un meci de luptă, un meci în care ei vor juca ofensiv. E o echipă foarte bună, greu să piardă un meci de fotbal. Chiar dacă e 50-50 la sută, terenul propriu şi faptul că e sintetic fac ca ei să fie favoriţi. Noi am mai jucat anul trecut în Astana și n-am făcut foarte bine. Adversarul se antrenează zilnic aici, noi n-ar trebui să avem scuze, dar trebuie să ne adaptăm și asta nu e ușor”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj.

Miza confruntării este uriașă, învingătoarea acestui meci care se va disputa într-o singură manșă urmând a întâlni în play-off-ul competiției, ultima fază dinaintea grupelor, un adversar net inferior care va fi ales între KuPS și Sudava.

În această seară în Suedia, Dan Petrescu ar putea trimite în teren formula Bălgrădean – Susic, Burcă, Vinicius, Camora- Hoban, Djokovic, Păun, Deac, Debeljuh, Rondon.

Duelul Djurgarden – CFR Cluj va avea loc astăzi de la ora 20:00 și  fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Click.ro
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!