Au făcut amor la Ferma? Imaginile incendiare cu George Burcea și Viviana Sposub nu mai au nevoie de cuvinte

După duelul cu Paul Diaconescu, George Burcea și Viviana Sposub au fost protagoniștii unor imagini incendiare. Cei doi au stârnit numeroase controverse, iar oamenii s-au întrebat dacă nu cumva au făcut amor în cadrul emisiunii de la Pro TV.

George Burcea și Viviana Sposub nu se mai feresc de ochii curioșilor. Cei doi concurenți de la Ferma au dat frâu liber sentimentelor și imaginile incendiare ale căror protagoniști au fost, nu mai au nevoie de cuvinte.

Mai exact, după duelul cu Paul Diaconescu, cei doi s-au îmbrățișat și s-au sărutat cu mare patos, în văzul tuturor, pesemne că și-au dus dorul unul altuia, după ce Viviana a făcut parte din tabăra bandiților. George Burcea a ieșit învingător în urma duelului, iar toți concurenții au sărbătorit în cadrul unei mici petreceri la care s-a consumat pizza.

După aceea, actorul și Viviana s-au retras într-un loc în care au putut să discute liniștiți despre sentimentele care îi leagă de puțin timp, dar care sunt, totuși, atât de intense. Toată lumea s-a întrebat, după ce au fost făcute publice imaginile incendiare, dacă nu cumva au făcut amor!

George Burcea a recunoscut că s-a îndrăgostit de Viviana Sposub

După o scurtă perioadă în care nu a vorbit despre sentimentele pe care le are pentru Viviana Sposub, George Burcea a dat cărțile pe față și a recunoscut că este îndrăgostit până peste cap de șatenă.

“Sincer, nu știu cum am ajuns să mă îndrăgostesc”, spune actorul.

“N-am venit aici să mă cuplez. Că dacă mă cuplez, îmi iau gândul de la premiu și de la ce am eu de făcut. Eu de obicei când mă îndrăgostesc, uit de tot și nu-mi mai pasă de nimic. Deci nu am venit să mă îndrăgostesc aici că vreau să-mi iau apartament. Eu vreau să câștig și să-mi iau apartament. Deci la mine ori asta, ori o relație. Și prefer să-mi iau apartament decât să-mi găsesc un iubit”, a spus, la intrarea în competiţie, Viviana Sposub.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum a descoperit, de fapt, Cătălin Botezatu că are cancer de colon: ”Simțeam o serie de înțepături în acest punct”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum a descoperit, de fapt, Cătălin Botezatu că are cancer de colon: ”Simțeam o serie de înțepături în acest punct”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!